Preţ de câteva decenii, Marius Ţeicu ne-a cântat, ne-a încântat şi ne-a des-cântat ţinându-ne lipiţi în faţa televizoarelor la emisiunile de varietăţi ori bucurându-ne la multele spectacole ce se ţineau în aer liber sau în sălile de concert.
Autor al câtorva sute de compoziţii, dintre care cel puţin jumătate adevărate şlagăre, uşor de memorat, vesele, optimiste, cu linie melodică simplă, şi totodată autor de musicaluri, musicaluri pentru copii, filme muzicale de lung metraj, filme şi show-uri muzicale pentru televiziune, spectacole de varietăţi, muzică pentru filme artistice de lung metraj, era aproape nelipsit, până în 1989, din spectacolele de divertisment ale TVR şi mai ales din lungile şi frumoasele programe din noaptea de Revelion.
Şi acum este oprit pe stradă şi felicitat de nostalgicii show-urilor lui Bocăneţ şi Titus Munteanu în care apăreau el, Olimpia Panciu şi Mihai Constantinescu ori în cele în care făcea echipă cu Arşinel, Corina Chiriac şi Radu Gheorghe.
S-a născut la 9 mai 1945, în Reşiţa, însă, pe când avea numai doi ani, familia s-a mutat în Timişoara. Cum părinţii cântau amândoi la Filarmonica din Timişoara în cor, mare parte din copilărie şi-a petrecut-o în Filarmonică, la repetiţiile acestora.
„Am făcut cunoştinţă cu acest mediu artistic de când eram bebeluş. Tata şi mama făceau parte din Corul Filarmonicii din Timişoara şi, stând azi în braţele unui tenor, mâine în braţele unei soprane, pur şi simplu am fost infestat cu acest microb”.
A făcut pian de la vârsta de cinci ani, iar la şase ani s-a înscris la şcoala elementară de muzică. Toţi colegii cântau despre pisicuţă ori căţeluş, numai el era cu simfonia a 9-a de Beethoven! Cum însă părinţii îşi doreau o meserie serioasă pentru el, de doctor, inginer, l-au obligat să dea examen la un liceu de cultură generală.
Numai că, în loc să-şi vadă de şcoală şi să aibă o bună frecvenţă, mergea în parc şi plângea. De ce? Vroia la liceul de muzică. Ai lui n-au avut de ales, şi, după un an, l-au transferat la Liceul de muzică.
După absolvirea liceului, în 1963, a venit în Bucureşti să dea examen la Academia de Muzică. Opt colegi au venit cu el la Academie şi toţi opt au intrat! În facultate stă la cămin, fiindcă posibilităţile materiale sunt reduse, îşi cârpeşte singur ciorapii şi-şi pune talpă de carton la pantofii perforaţi (ca să astupe găurile), dar nu se lasă!
Încropeşte o trupă, cu care cântă sâmbăta şi duminica pe la casele de cultură, iar în 1965 se mută cu trupa pe Litoral. În 1968 erau deja la celebrul bar Melody din Mamaia!
În perioada 1968-1974 a fost profesor al Şcolii Populare de Artă – secţia canto-muzică uşoară. Aici i-a avut elevi pe Angela Similea, Dida Drăgan, Olimpia Panciu, Mirabela Dauer, Adrian Romcescu, Mihai Constantinescu, Ioan Luchian Mihalea. Între timp, televiziunea îl fascinează şi-l acaparează aproape total.
„Prima piesă pe care am cântat-o a fost un duet cu Olimpia Panciu: Frumoasele duminici. Aveam nişte emoţii groaznice, în loc să mă ţin de stativul microfonului, mă ţineam de ea. Apoi am mai scris o piesă în duet cu Olimpia şi abia apoi am avut curaj să cânt o piesă singur. Acum, când te gândeşti la 40 de piese, par multe, dar 40 din 500 nu mai par aşa multe...”, mărturisea acum ceva vreme artistul.
Oricum, cine nu-şi mai aminteşte de „Marius, Olimpia şi Mihai”, „Un trio formidabil”, de „Fantezii, fantezii”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Unul pentru toţi, toţi pentru unul” şi mai ales de „Cenuşăreasa” şi „Racheta albă”? Momentan, Marius Ţeicu compune în continuare (totuși, din ce în ce mai puțin de când a murit fiica sa în 2017) şi este, aşa cum îi stă bine la vârsta domniei sale, bunic.
Mâine, talentatul, prolificul şi îndrăgitul compozitor şi interpret împlineşte 78 de ani. Să-i urăm tot binele din lume, multă sănătate, clipe minunate alături de cei dragi, ani buni pe mai departe şi să-i mulțumim pentr încântătoare melodii cu care ne-a bucurat aproape jumătate de veac. La mulţi ani, Marius Ţeicu!
