Vor fi fost, poate, în urmă cu 26 ani, în toamna lui 1998, mulţi care or fi venit la primul concert Bere Gratis cu gândul că chiar vor primi ceva bere gratis, însă, în loc de lichidul gălbui şi acidulat, Mihai „Miţă” Georgescu, solistul vocal al trupei nou înfiinţate, le-a servit o „halbă cu guler” de muzică de bună calitate, transformându-i pe „însetaţii” rockeri prezenţi, în cei mai constanţi fani ai lor.
De atunci, trupa s-a făcut cunoscută şi a rămas printre preferinţele publicului mizând exclusiv pe muzica în sine, fără excentricităţi (tatuaje la vedere, păr ori feţe vopsite, etc.), fără exagerări în ţinuta vestimentară. Membrii trupei se comportă normal, se îmbracă normal, vorbesc normal, ba, dimpotrivă, au un bun-simţ exagerat (cum ar zice rockerii înrăiţi). Susţin numeroase concerte, cântă în deschiderea unor trupe cu nume consacrate: Pasărea Colibri, Iris, Sfinx Experience şi editează albume aproape anual.
În 2005, Mihai se căsătoreşte cu realizatoarea de emisiuni radio şi tv Liliana Stanciu. Au împreună un înger de fetiţă, Ana-Teodora, născută pe 7 decembrie 2005, care, în primii ani de viaţă, a trecut prin anumite probleme de sănătate, din fericire terminate cu bine. În urma celor întâmplate, dar şi pentru că toţi membrii trupei sunt foarte atenţi şi sensibili la problemele celor din jur, multe concerte au fost susţinute în scop umanitar, încasările fiind oferite diferitelor fundaţii ori spitale pentru copii.
De exemplu, pentru a susţine campania umanitară „Împreună pentru cei mici” destinată renovării blocului operator din Clinica de Chirurgie a Spitalului „Marie Curie”, din Bucureşti, Bere Gratis a compus melodia „Mie îmi pasă de îngeri”, piesă interpretată împreună cu corul Accustic. În 2012, Bere Gratis a participat, în scop umanitar, la Gala Crucii Roşii Române, când a fost lansat proiectul „Puncte de prim ajutor în zone izolate”, componenţii formaţiei devenind voluntari ai Crucii Roşii.
În rest, Miţă cântă, se bucură de clipe liniştite alături de familie ( atunci când nu e în turnee), joacă fotbal, îi place mai mult muntele decât marea, ascultă muzică (trupa Queen este preferata sa), îi place să citească (Constantin Noica este scriitorul şi filosoful său îndrăgit), merge la teatru.
Astăzi, născut pe 2 februarie 1980, în Bucureşti, simpaticul, sensibilul şi îndrăgitul Miţă împlineşte 44 de ani. Să-i urăm multă sănătate, multe bucurii lângă cei dragi, inspiraţie din abundenţă, piese minumate şi multe concerte de ţinut minte. La mulţi ani, Miţă!