Creştin ortodocşii îl prăznuiesc la 19 iunie pe Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului. Numit în Faptele Apostolilor Iuda, iar de Matei şi de Marcu- în Evanghelie - Tadeu şi Leveu, era ruda Domnului Iisus Hristos, “fiu lui Iosif logodnicul, iar frate bun lui Iacob fratele Domnului, cel care a trimis la toţi acea Epistola luminătoare şi dogmatică şi plină de Duhul Sfânt”. Sinaxarul spune că fiind trimis de Hristos ca un frate şi ca învăţător de taine, “încălzindu-se de strălucirile sale ca un cărbune aprins, toată înşelăciunea a ars şi a luminat pe credincioşi. Că trăgând el jugul Mântuitorului, şi brăzdând şi semănând sămânţa dreptei credinţe în toată lumea, multă roadă a adus. Drept aceea, luminând cu învăţătura cuvântului său Mesopotamia şi neamurile cele de lângă hotarele ei, şi propovăduind Evanghelia, a mers la cetatea Edesei şi la Abgar, domnul locului, ca să-l tămăduiască. După aceea s-a dus la cetatea Arara, şi fiind spânzurat şi săgetat de către cei necredincioşi, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
Tot la 19 iunie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Cuviosului Părinte Paisie cel Mare. Era de neam din Egipt, precum Moise, „văzătorul de Dumnezeu”, având părinţi dreptcredincioşi care „au învăţat cu silinţă şi pe fiii lor întru sporirile cele dumnezeieşti şi omeneşti”. A rămas orfan de tată de mic, fiind crescut de mamă, cu multă cuviinţă. „Fiind foarte amărâtă, i s-a arătat în vis un înger, mai înainte spunându-i buna sporire a lui Paisie, zicându-i: «Pe fiul tău, Paisie, l-a ales Domnul, ca să slăvească şi să laude sfânt numele Său cel lăudat în vecii vecilor; acesta este plăcut lui Dumnezeu», şi l-a apucat pe el de mână; iar maică-sa a răspuns îngerului: «Toţi ai lui Dumnezeu sunt, şi la fel acesta care este plăcut lui Dumnezeu». Şi trezindu-se ea, se minuna de acea vedenie”, spune Sinaxarul.
Anii au trecut iar tânărul a fost tuns monah, de Cuviosul Pamvo care l-a sfătuit să nu se uite la chipurile oamenilor. „Iar el a petrecut trei ani neuitându-se în sus, ci avându-şi capul în jos, plecat. Şi dându-se pe sine la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârşit pe toţi, încât a vorbit împreună cu Hristos, şi I-a spălat picioarele Lui, iar după spălare a băut apa, şi îndată s-a făcut începător vieţuirii celei supraomeneşti. Despre vestitele lui virtuţi şi despre minunata vieţuire cea întocmai cu a îngerilor; despre toată aspra vieţuire cea prin pustii şi despre minunile sale, se poate citi în cartea numită noul Ecloghion şi în Vieţile Sfinţilor. Pentru iubitorii de prăznuire se poate spune atâta, că aflându-se fericitul cu trup muritor se ridicase mai presus de trup. Deci ajungând la bătrâneţi prea adânci, s-a mutat către Domnul, unde împreună cu îngerii cânta Ţiitorului a toate cântarea cea întreit sfântă”. (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
