Neîndoielnic, cărţile aştern cărări, descoperă culturi şi civilizaţii, prefigurează conştiinţe, idei şi concepte, luminează ori întunecă minţi şi apropie universuri, purtându-ne spre cunoaştere şi Cuvânt.Şi cum Cuvântul este la Dumnezeu şi Dumnezeu este Cuvântul, ei bine, cărţile pot fi Calea. Iar cel ce le slujeşte, aparent umil şi neînsemnat trecător prin viaţă, trestie gânditoare bătut şi îndoit de vânturile aspre ale cunoaşterii, devine dintr-o dată, aidoma bătrânului dascăl din versul eminescian (Scrisoarea I), gata să ţină în degetul lui mic universul fără margini, „căci sub fruntea-i viitorul şi trecutul se încheagă/noaptea-adâncă-a veşniciei el în şiruri o dezleagă”.
Un astfel de „slujitor” al cărţilor şi al Cuvântului este Silviu Lupescu, coordonatorul a două dintre cele mai importante edituri româneşti: Polirom şi Cartea românească. S-a născut la 22 februarie 1953, în Iaşi, şi-a fost un copil timid şi nu foarte ambiţios. Intră tiptil, cu mirările copilăriei, în lumea cărţilor pe la vârsta de 5 ani. Printre primele lecturi sunt: Colţ alb, Fram ursul polar, Cuore, apoi, cu vârsta, Mark Twain, Karl May, Mihail Drumeş (Elevul Dima dintr-a şaptea), Ionel Teodoreanu, Zola, Mircea Eliade (Maitreyi). Prin 1965, pe strada sa a apărut primul televizor şi acolo se adunau ei, copiii, la Sfântul, Colombo, meciuri şi varietăţi.
Până la a ajunge la Editura Polirom a trecut mai întâi prin febra scrisului. „Generaţia mea, şi nu numai, face parte dintre acelea care datorează mult presei studenţeşti. Cele câteva reviste dinainte de 89 erau – unele dintre ele cel puţin – printre puţinele forme de exprimare aşa-zis liberă la care aveam acces. Iar Opinia studenţească din anii 70, cea fondată de doctorul Valeriu Rusu şi de Dumitru Constantin, a fost pentru mulţi o adevărată şcoală de presă. Cred că de la Opinia mi s-a tras, acolo a intrat în mine microbul cuvântului tipărit.
După 89, o întâmplare a fost că un coleg de redacţie de la Opinia studenţească, Nunu Ciochină, m-a rugat să-l ajut să editeze revista Institutului European din Iaşi, se numea Echidistanţe. Ulterior, acolo s.a înfiinţat o editură şi am fost printre cel care au pus umărul la naşterea sa. Aşa am ajuns editor. În fine, tot întâmplarea a făcut să-l cunosc pe Adrian Butucă, un entuziast de nevindecat, care m-a provocat cu propunerea lui de a înfiinţa ceea ce azi este Editura Polirom”, îşi aminteşte dl Lupescu.
Anul acesta se împlinesc 22 de ani de când editura a scos sute de titluri de volume. Care este viitorul cărţii tipărite? „Multe edituri din România publică azi cărţi atât pe hârtie, cât şi în format digital. În lume însă, exceptând SUA şi Marea Britanie, ponderea în vânzări a e-book-urilor e minoră. Nu mi-aş putea închipui ca într-o mânăstire, măicuţele să citească rugăciuni de pe tabletă. Nici poeziile lui Emil Brumaru sau Arghezi nu le-aş citi pe ecran.
Vor dispărea bibliotecile? Vor deveni simple săli de lectură, dotate cu servere uriaşe? Ar fi de-ajuns un virus malefic şi întreaga cultură a lumii ar dispărea. Eu nu pledez acum în favoarea cărţii, dar cred că progresul tehnic e atât de rapid, încât nu ne putem imagina astăzi cum va arăta cartea în viitor. Sunt sigur că sub forma actuală va exista mult timp”, spune optimit Silviu Lupescu.
Astăzi, e scris în carte (de identitate!) că neobositul editor împlineşte 64 de ani. Să-i urăm numai de bine, multă sănătate, ani frumoşi lângă cei dragi, să-i mulţumim pentru grija sa faţă de carte şi răspândirea culturii în rândul celor ce iubesc cartea şi să urăm viaţă lungă editurilor pe care le coordonează. La mulţi ani, Silviu Lupescu!
