Este cunoscut în toată ţara, mai ales în ultimii 20 de ani, ca „Arabul” sau „Beţivul” de la Divertis, personaje pe care le-a interpretat şi le interpretează atât de bine, că n-ai zice că joacă un rol, ci este un individ „real” picat întâmplător în grup chiar în momentul urcării pe scenă, senzaţie amplificată de improvizaţiile „de moment” care fac deliciul publicului.
Pentru primul personaj îl ajută barba neagră şi părul des şi creţ, plus accentul formidabil şi imitarea perfectă, iar pentru al doilea mimica feţei şi stâlcitul cuvintelor, „încurcatul limbii-n gură”, atât de specific beţivilor. Dincolo de scenă, însă, Silviu Petcu este un om şi un prieten admirabil, sensibil şi cu suflet mare, de moldovean.
S-a născut la 14 februarie 1961 (pe vremea aceea nu se inventase sărbătoarea Sfântului Valentin!), în Bacău, deşi ambii părinţi locuiau în Iaşi. Însă mama venise să-şi viziteze părinţii (bunicii săi erau din Bacău) şi întâmplător a făcut un vaccin care a grăbit naşterea. Aşa că, a vrut, n-a vrut, bebeluşul Silviu s-a grăbit să vină pe lume cu o lună mai devreme!
A copilărit în Iaşi, într-o familie de oameni hâtri, cărora greu le puteai face faţă, când te luau peste picior, dacă, la rându-ţi, nu erai spontan şi mereu pe fază. Primul contact cu scena l-a avut la grădiniţă în rolul lui Nică din „Amintiri din copilărie”, îmbrăcat în costum popular, cu chimir, căciulă, ilic, iţari, etc. A absolvit Liceul „Dimitrie Cantemir” din Iaşi, ca şef de promoţie, şi tot la Iaşi face Facultatea de Automatizări şi Calculatoare, pe care o absolvă în 1986.
În Divertis a intrat în 1983, alături de Cristian Creţcu şi Darie Valentin, pe când era student în anul II, şi-a rămas ca membru al grupului până în momentul în care acesta s-a separat în două echipe, fiecare având câte o emisiune la posturi de televiziune concurente. De menţionat că, în afară de Gyuri Pascu care a intrat în grup în 1987 şi care a terminat Facultatea de Litere la Cluj, toţi membrii grupului erau absolvenţi de Electronică, Mecanică şi Computere.
Ani de zile aproape toată existenţa sa s-a „consumat” în Grup. S-a căsătorit în 1988, dar din 1983, a stat cu băieţii mai mult decât cu propria familie. Până în 1989 nu puteau trăi cu banii strict câştigaţi de pe urma spectacolelor Divertis, mai ales că făceau cam trei spectacole pe an, aşa că fiecare membru era angajat undeva. De exemplu Silviu, până în 1992 a fost inginer, iar până în 1996 a fost reprezentantul unui trust de presă din Iaşi, ca trimis al lor la Bucureşti.
După 2001, au ajuns să facă un show pe săptămână la televiziune şi de atunci n-au mai avut spectacole. A fost suficient însă ca „fenomenul Divertis” să se extindă de la câteva mii de spectatori, cât ar fi putut intra într-o sală, la câteva milioane de telespectatori care, ani de zile, fie că i-au urmărit la TVR, la Antena 1 ori la ProTv, au râs pe săturate de poantele lor care le făceau serile mai frumoase.
De la o vreme, aşa cum se poate constata, nici el, nici colegii lui, n-au mai apărut pe micul ecran. O singură ieşire publică a mai avut Silviu, atunci când a murit Gyuri Pascu şi când a scris despre acesta: „Era un amestec perfect de Caragiale şi Creangă, în care se mai băga din când în când şi Shakespeare. Îl iubea pe Caragiale şi învăţase de la el ironia fină, să ia din viaţă şi să pună pe scenă sau pe ecran personaje de un umor fabulos. Da, avea geniu adevărat! Prosteşte vorbind, cred că şi Dumnezeu va râde cu el!”
Astăzi, simpaticul membru al grupului Divertis, „teroristul arab”, împlineşte 56 de ani. Să-i urăm ca viaţa să-i aducă măcar tot atâtea clipe fericite pe cât a dăruit el altora, bucurii lângă cei dragi, multă sănătate şi să-i mulţumim pentru toate momentele de bună dispoziţie pe care generos ni le-a dăruit şi să-l vedem cât mai curând în spectacole ori emisiuni tv, împreună cu toţi colegii săi de Grup. La mulţi ani, Silviu Petcu!