Puternic ca Atlas din vechime ori ca vânjoşii daci sculptaţi pe Columna lui Traian de la Roma, Nicu Vlad este cel mai mare halterofil pe care l-am avut vreodată, multiplu campion mondial, european şi naţional, participant la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice. Este cel care a obţinut 43 de medalii la Campionatele Mondiale (14 dintre acestea fiind de aur), 23 de medalii olimpice şi europene, totodată cel care a doborât două recorduri mondiale. Şi, pe drept cuvânt, presa vremii l-a gratulat cu supranumele „Hercule din Carpaţi”!
S-a născut la 1 noiembrie 1963, în comuna Piscu, judeţul Galaţi, într-o familie simplă, cu tatăl „cruce de bărbat”, care ridica buştenii uriaşi de la un singur capăt, în timp ce Nicu şi un văr de-al său se chinuiau forţându-se să sprijine celălalt capăt. Dacă azi spune că vârsta optimă pentru a te apuca de haltere este undeva între 8 şi 10 ani, cu el lucrurile n-au stat chiar aşa.
Pe când era la o şcoală generală din Galaţi în clasa a VIII-a, în ultimul semestru, au venit la ei la şcoală fraţii Gospodinov, antrenori de haltere, zicându-le că vor să afle care e cel mai tare elev. Nu prea ştiau ei, elevii, ce sunt acelea haltere, dar la vârsta aceea băieţii nu puteau trece cu vederea o asemenea provocare. A ridicat mâna şi, la 13 ani, a făcut pasul spre acest sport, care avea să-i aducă atâtea satisfacţii.
Cântărea numai 48 de kilograme, dar a ridicat, din prima, 42 de kilograme. A luat o diplomă şi-a mers foarte fericit cu ea acasă. Cu toată opoziţia şi îngrijorarea celor din jur (că „se nenoroceşte băiatul sub fiarele alea”!), tatăl său a fost singurul care l-a susţinut şi sprijinit. Şi n-a greşit, fiindcă şapte ani mai târziu, în 1984, lua aurul la Jocurile Olimpice de la Los Angeles!
„Aveam 20 de ani la Los Angeles. Ce mi s-a întâmplat atunci, chiar nu pot spune în cuvinte. Pot să vă spun doar cât de emoţionat am fost la festivitatea de deschidere, când am păşit pe pista de atletism a stadionului alături de delegaţia României, lângă Ivan Patzaichin şi Nadia Comăneci, modelele mele sportive şi umane la acea vreme. De atunci, din 1984, mi s-a mai întâmplat să trec prin Los Angeles, sau să zbor peste oraş, şi de fiecare dată m-am înfiorat de emoţie”, povestea Nicu, într-un interviu, acum câţiva ani.
De atunci, cariera sa fulminantă s-a întins glorios pe mai bine de un deceniu. A avut şi o mare nemulţumire, la mondialele din 1989 de la Atena, când, deşi a ridicat 412,5 kg, a pierdut din cauza cântarului medalia de aur, în favoarea bulgarului Petăr Ştefanov (care a ridicat aceeaşi greutate).
După retragerea din activitate, Nicu Vlad a rămas în lumea sportului, fiind preşedinte al Federaţiei Române de Haltere şi vicepreşedinte al forului mondial de profil, dar şi antrenor al lotului olimpic de haltere al României. Mai mult, în primăvara anului trecut a fost ales vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Haltere (IWF), preşedinte al Comitetului Tehnic Internaţional de Haltere şi preşedinte al nou-înfiinţatei Comisii pentru Programe Sportive a Federaţiei Internaţionale de Haltere. Este căsătorit cu o fostă canotoare şi are doi copii (o fată şi un băiat), familia sa locuind în Australia, acolo unde s-a stabilit din 1991.
Astăzi, marele halterofil împlineşte 55 de ani. Să-i urăm să aibă parte de nenumărate bucurii şi satisfacţii, multă sănătate şi fericire lângă cei dragi, şi să fie, pe mai departe, un model şi un sprijin pentru toţi tinerii care îi urmează în această disciplină sportivă. La mulţi ani, Nicu Vlad!
