Mai ştiţi? A fost Ana, tragicul personaj din romanul “Ion” al lui Liviu Rebreanu! Ca o umbră trecând printr-o lume a bărbaților, lume condusă după legi pământene (aproape neverosimile azi), în care femeia nu avea nici un drept (fiind doar marfă de schimb, cu funcție procreativă), cu ochi mari, goi, pe care numai sporita suferință îi mai făcea să pară vii, cu un chip pe care rar înflorea trecător un zâmbet, cu un trup de trestie, firav, răsucit și îndoit de toate uneltirile, răutățile oamenilor și tarele unor vremuri ce nu aveau îngăduință cu partea femeiască, așa și-o amintesc pe actrița Ioana Crăciunescu toți cei care, din 1978 încoace, au văzut măcar o dată filmul „Ion. Blestemul pământului, blestemul iubirii”.
Atât de convingător a jucat rolul Anei, nevasta lui Ion, că nimeni nu și-ar mai imagina o altă actriță care să intre atât de bine în pielea personajului lui Rebreanu.
Va mai fi interpretând personaje și-n alte filme, va mai fi jucat pe scena Teatrului Nottara și-n alte roluri minunate, dar nimeni, dintre cei care o cunosc, nu și le amintesc, primul lucru care le vine în minte fiind filmul regizorului Mircea Mureșan. Peste propria-i voință, că acceptă sau nu, ăsta-i este „blestemul”!
S-a născut în 13 noiembrie 1950, în București, într-o familie de mijloc, cu tatăl inginer constructor și mama casnică, și, înainte de a simți chemarea pentru actorie, muza poeziei a fost cea care a vizitat-o întâia oară. Scrie și publică de mică, afirmând și azi: „continui să fiu poetă, am structură de scriitor, nu de actriță”.
Urmează cursurile liceului Mihai Viteazul din capitală, absolvă IATC „I.L.Caragiale” (în 1973) și devine actriță la Teatrul Nottara. A jucat pe această scenă mai mult de 50 de roluri, însă filmul este cel care o scoate în evidență.
Debutează în „Actorul și sălbaticii” (1975) și „Ediție specială” (1978), apoi vine pelicula care a marcat generații întregi de cinefili: „Ion.Blestemul pământului, blestemul iubirii”.
„Experiența Ana a fost meritul regizorului, pentru că eu eram percepută ca o ființă destul de boemă, modernă. Înainte făcusem doar Ediție specială a lui Mircea Daneliuc. Eram total atipică pentru ideea de țărancă și l-am întrebat pe Mircea Mureșan cum de s-a gândit la mine. Mi-a spus că m-a văzut pe stradă într-o zi ploioasă, cu o privire obidită și nefericită”, își amintește actrița.
În 1991, pe când alți actori își făceau planuri ce roluri nemaipomenite or să interpreteze într-un teatru liber, Ioana Crăciunescu pleacă în Franța și rămâne acolo, căpătând dublă cetățenie.
O vreme a trăit la Paris cu înverșunare demnă de Emil Cioran, încercând să se convingă pe sine că stabilirea în Franța a fost cea mai bună alegere, însă, ca-n basmul românesc cu prințul care calcă în Valea Plângerii, de ani buni o mistuie dorul de casă (are o căsuță cu propria ei poveste în satul Bulbucata de Giurgiu) și începe să facă naveta București-Paris.
Cum este un om extrem de activ, aproape la fiecare venire în țară joacă în spectacolele Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, restaurează case, biserici, monumente (pasiune moștenită de la tatăl ei) ori merge să îngrijească grădina și curtea de la Bulbucata. Mai puţin în acest an, când pandemia o ţine departe.
Astăzi, neobosita actriță și poetă împlinește 70 de ani. Să-i urăm multă sănătate, bucurii, clipe frumoase alături de cei dragi, ani mai liniștiți și prezențe cât mai dese pe scenele teatrelor și, de ce nu?, chiar și în alte filme de forța lui „Ion”. La mulți ani, Ioana Crăciunescu!
