Carismatic, excelent ca actor, bine cotat în lumea cinematografiei, Adrian Titieni a ajuns să iubească această meserie, după ce aproape toată copilăria şi adolescenţa a stat sub semnul întrebării hamletine „a fi sau a nu fi...actor”, tot gândindu-se şi răzgândindu-se, până când soarta (exasperată de acest baleiaj) a decis : Actor. Asta spre satisfacţia lui ulterioară şi spre bucuria noastră ca spectatori. Căci, în Titieni, avem într-adevăr un actor de primă mână!
S-a născut la 6 iunie 1963, în Bistrița, și, în mare, a fost un copil cuminte și studios, luând premii până în clasa a XII-a. În școala gimnazială n-a avut preferințe pentru un anumit obiect de studiu, însă până în clasa a VIII-a performa la matematică și istorie, mergând la olimpiade. Timpul liber și-l petrecea cu un grup de prieteni, liniștiți ca și el, cântând seara la chitară și intrând în casă înainte de ora 22. Mai mergea în Pădurea Codrișor de lângă oraș, cu sucuri și sandvișuri, făcând focuri de tabără și susținând un coleg care venea mereu cu o plasă de fluturi. Ei bine, acel prieten al său a ajuns mai apoi unul dintre cei mai importanți entomologi din România.
Pasiunea pentru film și-a descoperit-o de mic, fiind „clientul”frecvent al cinematografului din Bistrița. Nu scăpa nici o premieră. Venea apoi acasă refăcând scenele văzute, imitând personaje și voci pe diferite tonalități, înregistrându-se la casetofon. Asta până în clasa I-a și a II-a, când, cu minte de copil, a pus în cui actoria. În gimnaziu și liceu deja vroia să fie ba aviator, ba medic, ba silvicultor sau economist.
Noroc că, în clasa a XII-a, pe când dorea să dea examen la ASE, o profesoară de Tehnologia materialelor de construcții l-a auzit recitând poezia „Cetatea Neamțului” și i-a spus că, obligatoriu, trebuie să dea la actorie. L-a convins, deși era extrem de îndoit de reușita sa. Vine în București la evaluare (1981) și se întâlnește cu Cătălin Naum care îl descurajează, dar îl și ambiționează în același timp.
Examenul la actorie devine cheia de boltă a preocupărilor sale, se pregătește tot cu Naum, dă examen cu poezia „Cetatea Neamțului” (deși Naum îl sfătuise să n-o facă!) și ia din prima. Urmează complexul provincialului în primul an de facultate, acuză lumea necunoscută, obiceiurile străine lui, slaba relaționare cu colegii și frământarea că nu este pregătit îndeajuns pentru această meserie.
Toate la un loc l-au făcut să creadă că i-ar fi fost mai nimerită Facultatea de Psihologie. Se întâlnește cu decanul acestei facultăți (care, din fericire, îl văzuse jucând în piesa Harap Alb) și-l roagă să-i faciliteze transferul. Bun psiholog (profesor, de!) acesta îl sfătuiește să rămână unde este și, ca să-i tempereze avântul, îi pune în brațe bibliografia pentru diferențe. A fost momentul crucial și răzgândirea. S-a întors pe scenă. Soarta l-a strunit exact la momentul oportun.
De atunci, și-a deschis aripile ca un fluture ieșit din coconul care-l ținuse prizonier. În 2003 absolvă și cursurile postuniversitare de Regie și Montaj Film și TV, lucrează la postul național de televiziune, este consilier la departamentul Relații Publice al Președinției României, consilier de stat al primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu și, din 2012, rector al UNATC „I.L.Caragiale” București, până în martie 2016, când a devenit Preşedinte de Onoare al UNATC.
Din 2009, inițiază „Sighișoara Film Festival”, pol de întâlnire pentru profesioniștii în domeniu din țară și străinătate. După ce obține Premiul pentru cel mai bun actor de comedie (acordat de FESTCO), Premiul pentru cel mai bun actor (Festivalul Internațional „GrandOff”), Premiul pentru interpretare masculină (dat de UCR), în 2012, este distins cu Premiul Gopo pentru cea mai bună interpretare masculină pentru rolul doctorului Crișan din filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenții”.
Astăzi, Adrian împlinește 54 de ani. Să-i urăm tot ce e mai bun în lume, bucurii alături de cei dragi, multă sănătate și roluri în filme, care să cucerească premii ce n-au mai fost vreodată luate de actorii noștri. La mulți ani, Adrian Titieni!
