Unul dintre cei mai mari pianiști pe care i-am avut vreodată, cel despre care Cella Delavrancea afirma că: „a devenit dirijorul unui singur instrument, pianul, care sub degetele lui sună din toate instrumentele unei orchestre”, muzicianul şi compozitorul Valentin Gheorghiu a uimit o lume întreagă cu talentul său, preferând însă să-şi trăiască întreaga viaţă printre semenii săi, să-i bucure şi să-i aline cu muzica lui, deşi, încă din tinereţe, a avut mari oportunităţi de a vieţui în marile capitale ale lumii, cu situaţie materială ori onoruri rar întâlnite.
S-a născut la 21 martie 1928, la Galaţi, aproape de susurul melodios al valurilor „Dunării albastre”, într-o familie „cu cei mai iubitori părinţi din lumea asta”, mari pasionaţi de muzică. Văzând că, la rându-le, el şi fratele său (viitorul mare voloncelist Ştefan Gheorghiu, decedat din păcate acum câţiva ani) sunt vrăjiţi de sunete, au cumpărat o pianină pentru el (avea patru ani pe atunci) şi o vioară pentru fratele său. Nu i-au obligat niciodată să facă muzică, însă, i-au încurajat tot timpul să iubească frumosul şi sunetele.
După doi ani de studiu, la sfatul profesorilor din Galaţi, părinţii i-au dus la Bucureşti, pentru a fi audiaţi de profesoara Constanţa Erbiceanu. Aceasta i-a înscris imediat la Academia Regală de Muzică din Bucureşti, deşi nu aveau decât 6 ani, el, şi 8 ani frate-su. După trei ani, în 1937, au avut marea şansă ca însuşi George Enescu să-i audieze. Acesta îi sfătuieşte să meargă la Paris, pentru a studia la Conservatorul Naţional de Muzică şi scrie sub ochii lor cinci scrisori de recomandare, una către Ministrul Culturii, alta către inginerul Nicolae Malaxa şi celelalte către trei profesori de la Paris: Nol Gallon, Maurice Hewit şi Lazare Levy.
La 9 ani începe studiul la Conservatorul parizian cu o bursă de trei ani, însă nu face decât doi, deoarece îl ajunge războiul din urmă. Era în 1939. Debutul a avut loc în anul 1943 la Ateneu, alături de Filarmonica condusă de George Georgescu, cu Concertul nr 1pentru pian şi orchestră de Beethoven. Avea 15 ani. De atunci, a cântat timp de 60 de ani alături de această orchestră!
Până în 1957 a concertat numai în fostul lagăr socialist, la Praga, Moscova, Berlin, Budapesta, niciodată în Vest. În 1958 a trebuit să ia o decizie capitală pentru cariera sa artistică. După ce a înregistrat cu mult succes trei discuri la celebra „His Masters Voice” la Londra, a primit din partea directorului acestei case de discuri propunerea de a încheia un contract de exclusivitate pe o perioadă de patru ani, în timpul căreia să înregistreze multe alte discuri, însă condiţia era să rămână definitiv în Anglia.
N-a putut să se rupă nici de familie şi nici de neamul în care s-a născut, aşa că s-a întors acasă. Evident că, mai apoi, a susţinut concerte în Europa, Statele Unite, Israel, Japonia, cu cele mai mari orchestre şi cu cei mai mari dirijori, a fost membru în juriu la peste 70 de concursuri internaţionale, dar mereu s-a întors acasă. Chiar şi acum, când se apropie de al nouălea deceniu de viaţă, degetele încă mai aleargă pe clape, sunetele încă pot vrăji pe oricine, aşa cum s-a întâmplat în atâţia amar de ani.
Astăzi, reputatul muzician, pianist şi compozitor împlineşte 89 de ani. Să-i urăm să aibă parte şi să se bucure de tot ce e mai bun şi mai frumos pe lume, multă sănătate, zile liniştite şi fericite lângă cei dragi. La mulţi ani, maestre!
