Timp de două săptămâni, din data de 12 iunie, 13.00 (ora României), și până în data de 26 iunie, 13.00 (ora României), tinerii aflați la vârsta majoratului se pot înscrie în programul "DiscoverEU", prin care vor putea călători gratuit în Europa. Dintre cei înscriși, vor fi selectați 15.000 de tineri, care vor primi permisul de călătorie în această vară.
DiscoverEU este o inițiativă a UE bazată pe o propunere din partea Parlamentului European, care a asigurat finanțarea acesteia pentru 2018 printr-o acțiune pregătitoare. Inițiativa se concentrează asupra tinerilor de 18 ani, deoarece această vârstă marchează un moment important de trecere către vârsta adultă
Comisia Europeană ar dori să afle opiniile tinerilor călători și îi va încuraja să își împărtășească experiențele și aventurile. Acesta este motivul pentru care, odată selectați, participanții vor face parte din comunitatea DiscoverEU și vor deveni ambasadori ai inițiativei. Ei vor fi invitați să vorbească despre experiențele lor de călătorie fie pe rețelele de socializare (Instagram, Facebook, Twitter), fie prin intermediul unei prezentări în cadrul școlii sau al comunității lor locale.
Inițiativa, lansată în premieră de Comisia Europeană, le oferă tinerilor posibilitatea unei experiențe unice, mai ales în contextul evenimentelor organizate cu ocazia Anul european al patrimoniului cultural 2018.
Înscrierea se face online. După completarea formularului, în care se trec inclusiv detalii despre călătoria planificată, tinerii trebuie să răspundă la un set de 5 întrebări referitoare la Anul european al patrimoniului cultural 2018, la inițiativele UE dedicate tineretului și la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European.
La final, va mai fi o întrebare suplimentară referitoare la numărul de tineri care vor candida, în opinia lor, la această inițiativă. Răspunsurile vor permite Comisiei să selecteze candidații.
Fiecărui stat membru al UE i-a fost alocat un număr de permise de călătorie, pe baza ponderii populației sale în raport cu populația globală a Uniunii Europene.
Pentru a participa, tinerii trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
să aibă vârsta de 18 ani la data de 1 iulie 2018 (adică să fie născuți între 2 iulie 1999 și 1 iulie 2000, inclusiv);
să aibă cetățenia unuia dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene;
să fie pregătiți de călătorie în această vară.
Cum trebuie planificată călătoria:
trebuie să aibă loc în perioada 9 iulie - 30 septembrie 2018;
să aibă o durată cuprinsă între 1-30 zile;
intinerariul să cuprindă între 1-4 destinații din străinătate aflate pe teritoriul UE.