Bisericile din lemn, dar şi cele opt biserici rurale aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO au fost introduse în circuitul turistic estival al acestui an, alături de alte obiective culturale, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Maramureş, Amalia Babici Man.
Lăcaşurile de cult au fost restaurate, drumurile principale către obiective au fost reabilitate încât accesul turiştilor să fie cât mai facil indiferent de sezon.
„Turiştii aşteptaţi să ajungă în această vară prin Maramureş vor fi îndemnaţi să viziteze aceste catedrale modeste din lemn, parte a istoriei locului, dar şi a continuării tradiţiilor”, a spus Amalia Babici Man.
Potrivit acesteia, un avantaj important pentru turiştii români şi străini îl reprezintă accesul uşor în judeţ prin redeschiderea aeroportului amplasat în oraşul Tăuţii Măgherăuş.
„Redeschiderea Aeroportului Internaţional Maramureş reprezintă un avantaj uriaş atât pentru turiştii românii, dar şi pentru cei străini, care pot ajunge foarte lejer pe calea aerului în Maramureş din orice punct al Europei sau de la Bucureşti”, a declarat Amalia Babici Man.
În 2019, în contextul anului omagial al satului românesc, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a organizat un pelerinaj inedit la toate bisericile din lemn din Maramureș.
Pelerinajul „Drumul Catedralelor de Lemn ale Maramureșului” a fost parcurs în perioada 16-20 august cu căruţe trase de cai.
Cei 50 de tineri care au participat la pelerinaj au fost însoţiţi de Preasfinţitul Părinte Iustin şi Episcopul vicar Timotei Sătmăreanul.
Foto: Radio Renaşterea