Un bărbat de 32 de ani din Scoția a crezut că are halucinaţii în momentul în care a văzut că vecinul său de scaun dintr-un avion arată exact ca el. Cel puțin la nivelul feței nu există nici o deosebire, cei doi optând și pentru aceeași barbă roșcată. El a scos repede telefonul și s-au pozat împreună, fotografia ajungând deja în toate colțurile lumii.
Cei doi se îmbarcaseră la bordul unei curse Ryanair din Londra, cu destinația Galway, Irlanda. Ironia sorții a continuat și după ce au aterizat. Cei doi erau cazați la același hotel și s-au întâlnit accidental în același local.
Vârsta, înălțimea și domiciliul actual îi separă pe cei doi. Robert Sterling este mult mai înalt decât Neil Douglas. Are 35 de ani, Neil doar 32. Primul locuiește la Londra, al doilea în Scoția.
Asta nu i-a impedicat să se amuze copios de asemănările dintre cei doi şi de coincidenţele care i-au adus împreună. (I.D)