Potrivit raportului poliției, după ce și-a făcut curaj o sticlă de tărie, tânărul și-a luat inima în dinți, a îngenunchiat și martor fiindu-i natura, i-a cerut iubitei sale să-i fie soție. Fata a acceptat și apoi s-au lansat în tandrețuri reciproce. Cu creierii și hormonii încinși de alcool, cei doi s-au dus în mașină pentru o partidă de sex fierbinte.

Din păcate pentru ei, dar și pentru că erau beți, n-au sesizat faptul că mașina nu are frâna de mână trasă. Tragedia nu a mai fost decât o problemă de timp, pentru că mașina a luat-o la vale la un moment dat și s-a oprit în apa râului Kuban, precizează LifeNews.ru.
Potrivit raportului autorităților, bărbatul a reușit să iasă, dar femeia de 35 de ani n-am mai putut fi salvată pentru că tânărul habar n-avea să înoate, potrivit declarației acestuia. Însă ofițerul de caz Natalia Smyatskoy este de altă părere.

"Nu a putut-o ajuta pe femeie la timp din cauza alcoolului, pentru că era beat, nu că nu știa să înoate. Apa are un metru și jumătate în zona în care s-a scufundat mașina, iar amândoi erau foarte beți. Un număr semnificativ de sticle au fost găsite la locul nefericitului eveniment, dar cercetările în acest caz continuă", a precizat Smyatskoy pentru LifeNews.ru