Autoritățile iraniene au arestat opt persoane care lucrau pentru agenții de modelling și sunt acuzate de propagare de cultură anti-islamică pentru că au postat pe Instagram fotografii ale unor femei care nu purtau văl islamic, a anunțat șeful tribunalului de combatere a infracționalității cibernetice.
Arestările fac parte dintr-o operațiune declanșată în urmă cu doi ani și care a identificat în total 170 de persoane care administrau conturi pe Instagram, dintre care 59 de fotografi și machiori, 58 de manechine, 51 de șefi de case de modă și designeri, precizează un comunicat oficial.
"Am descoperit că 20% din rețeaua Instagram iraniană era controlată de mediile din modă", a declarat judecătorul Javad Babaie, la televiziunea de stat, într-o emisiune despre amenințările reprezentate de rețelele de socializare pentru moralitatea și fundamentele familiei.
Oficialul a precizat că 60% dintre utilizatorii iranieni de Instagram, foarte popular în Iran, unde Facebook și Twitter sunt interzise, urmăreau conturile respective.
Purtarea vălului este obligatorie în Iran pentru toate femeile. (sursa)