1. Să ne păstrăm fricile pentru pericole mai concrete decât bolovanii care plutesc prin spațiu. Doi: să petrecem mai puțin timp pe net și mai mult implicându-ne în pericolele reale pe care le putem evita zi de zi.
Dar social media este tot cuprinsă de frică, după ce în mediul virtual a început să circule fotografii cu o lumină strălucitoare în spațiu, încă neidentificată. Unii spun că ar fi Venus, alții că se apropie alt asteroid și că n-ar trebui să ne relaxăm chiar atât de devreme. Există chiar și teoria că extratereștrii ne-au testat cu asteroidul care a trecut pe lângă noi, ca să vadă dacă suntem capabili să ne apărăm planeta.
Totuși, amenințarea rămâne, spun fanaticii religioși, care așteaptă data de 28 septembrie cu convingerea că vom asista la cea de-a doua venire a lui Iisus.
Luna însângerată, așteptată de fanaticii religioși cu sufletul la gură. BIBLIA anunță "MAREA și TERIBILA zi a venirii Domnului"
Luna însângerată, luna vânătorului, luna roșie, luna uriașă, sunt doar câteva dintre denumirile date de-a lungul vremii eclipsei totale de lună. Când omenirea nu era prea deșteaptă, odată cu fiecare lună plină, un profest prevestea sfârșitul lumii. "Odată cu luna roșie, din cer va cădea sânge, iar oamenii se vor ucide între ei". Evident, nu se sfârșea vreo lume, dar cel mai probabil se încăierau două triburi și mureau zeci de oameni. Astfel, profeții putea să adapteze sfârșitul lumii la o tragedie de sat și să prevestească o alta, peste câțiva ani.
Însă, fanaticii religioși așteaptă fiecare eclipsă totală de lună cu sufletul la gură. În Vechiul Testament (Biblia ebraică, Scripturile evreiești) se prevestește sigur sigur sfârșitul omenirii, atunci când "Soarele se va cufunda în întuneric și Luna va deveni sângerie, înainte de marea și teribila zi a venirii Domnului." Adică imediat după Luna roșie vom fi martorii celei de-a doua veniri a lui Iisus. Până acum nu s-a petrecum acest lucru, sau nu știm să se fi petrecut, dar vor mai fi luni roșii, așa că nu e cazul să vă pierdeți speranța. Citeşte tot articolul...