Ahmed Mohamed a vrut să-și impresioneze profesorii de la liceul MacArthur, cu abilitățile sale de design și electronică, în cadrul concursului anual. În schimb, s-a trezit ridicat și interogat de poliție, scrie Dallas Morning News.
Adolescentul pasionat de tehnologie a vrut să arate profesorilor de la gimnaziu ce poate să facă. Dar, când i-a arătat proiectul unui profesoare reacția acesteia l-a demoralizat complet. "A început să transpire, m-a sfătuit să nu mai arăt nimănui invenția mea. N-am mai arătat-o. La următoarea oră, cea de engleză, le arătam colegilor ce-am făcut și invenția a încept să piuie, doar era ceas. Făcea ca orice ceas. Profesoara de engleză s-a repezit la mine, mi-a smuls invenția din mână și a fugit pe hol, țipând că are o bombă", spune elevul.
Copilul a fost dus de doi profesori într-o cameră, unde îl așteptau directorul școlii și cinci ofițeri de poliție. I-au căutat printre lucruri și l-au interogat, iar directorul l-a amenințat că-l exmatriculează dacă nu recunoaște în scris.
"Cum să scriu așa ceva? Era un nenorocit de ceas. Cum să scriu că am făcut o bombă? Dacă nu eram musulman, mă declarau geniu", spune adolescentul.
Deși profesorul de tehnologie al băiatului a depus mărturie în favoarea acestuia, spunând că este doar un circuit de ceas și atât, polițiștii au fost de altă părere și au decis să-l acuze pe copil de confecționarea unei bombe artizanale, mai exact de partea electronică de declanșare, care era...ceasul.
Părinții lui Ahmed au înaintat plângeri peste tot. Potrivit Dallas Morning News, băiatul urmează să fie trimis către o școală de corecție.