Bruxelles: Summit UE, cu prelungiri. Liderii europeni nu au ajuns încă la un acord privind fondul de relansare

19 Iul 2020 | scris de Andreea Vasilescu
Bruxelles: Summit UE, cu prelungiri. Liderii europeni nu au ajuns încă la un acord privind fondul de relansare

Liderii europeni, reuniți la Bruxelles, au intrat în prelungiri; nu au ajuns încă la un acord privind viitorul buget multianual și fondul de relansare - de care Europa are atâta nevoie în contextul pandemiei COVID-19.

 

Cancelarul federal german Angela Merkel a estimat drept ''posibil'' ca cei 27, reuniţi de vineri la Bruxelles, să nu ajungă la un acord duminică asupra planului de relansare post-coronavirus, asupra căruia se menţin divergenţe profunde, informează AFP şi dpa.

"Există multă bunăvoinţă (...), însă este de asemenea posibil ca astăzi (duminică) să nu se ajungă la niciun rezultat", a declarat Merkel la sosirea la summit pentru o nouă zi de negocieri pe care ea a calificat-o drept "decisivă". "Nu pot spune nici acum dacă va fi găsită o soluţie", a insistat ea. 

Liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE nu au reuşit să ajungă încă la un acord în cele două zile ale reuniunii de la Bruxelles. În acest context, Charles Michel a decis prelungirea summitului, negocierile urmând a fi reluate duminică la ora 12.00 (13.00, ora României), au declarat oficiali UE citaţi de site-ul Politico.eu.

Sâmbătă seară, Charles Michel, preşedintele Consiliului European, şi Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, au purtat negocieri în format restrâns cu liderii Austriei, Olandei, Suediei, Danemarcei şi Finlandei, ţări care propun condiţii stricte pentru Fondul de relansare post-pandemie.

Ulterior, în cursul nopţii, cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-au întâlnit cu Mark Rutte, premierul Olandei.

Charles Michel a propus o soluţie de compromis în negocierile privind Fondul UE de relansare, astfel că noul plan prevede reducerea subvenţiilor şi menţinerea condiţiilor privind normele statului de drept, au declarat surse citate de site-ul Politico.eu şi de Reuters.

Potrivit propunerii, Fondul UE de relansare post-pandemie va rămâne la nivelul de 750 de miliarde de euro, dar subvenţiile vor scădea la 450 de miliarde de euro (faţă de 500 de miliarde), iar creditele vor fi de 300 de miliarde de euro (faţă de 250 de miliarde).

Planul prevede menţinerea condiţiei respectării normelor statului de drept în accesarea fondurilor europene. De asemenea, este propusă instituirea unui "mecanism de urgenţă" pentru blocarea alocării fondurilor UE în cazul în care s-ar constata că nu ar fi respectate reformele economice solicitate. Cuantumul bugetului UE pentru perioada 2021-2027 rămâne la nivelul de 1.074 de miliarde de euro.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră