Fostul suveran al României, Majestatea Sa, Regele Mihai I, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa sa din Elveţia.
Era ultimul șef de stat din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Pentru mulţi dintre români, în aceste momente triste, rămâne sentimentul de onoare, acea onoare de a-i fi fost contemporani şi compatrioţi unui personaj care a scris istorie.
Toate pregătirile au fost făcute la noua catedrală arhiepiscopală de la Curtea de Argeș pentru înmormântarea regelui Mihai, ceremonie a cărei dată încă nu a fost stabilită, a declarat marți, pentru AGERPRES, consilierul eparhial Caliopie Ichim. Regele Mihai a fost un simbol de nepreţuit pentru istoria României. A reprezentat democraţia în anii instaurării comunismului şi a fost cel mai longeviv şef de stat care a trecut prin Al Doilea Război Mondial.
UPDATE
Premierul Mihai Tudose a anunțat miercuri că va fi decretat doliu național în zilele de 14, 15 și 16 decembrie, când sunt programate funeraliile Regelui Mihai, scrie agerpres.ro.
Miercuri, 13 decembrie, la ora 11,00, sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge pe Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș.
Evenimentul se va desfășura în prezența șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei Române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale.
Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment.
* Tot miercuri, 13 decembrie, la ora 14,00, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș.
Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.
Conform programului anunțat de Casa Regală, de la ora 14,00 la ora 15,00 vor putea transmite condoleanțe instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, membrii Parlamentelor celor două țări; între 15,00 și 16,00 — reprezentanții instituțiilor statului (centrale și locale), de la ora 16,00 la ora 17,00 — reprezentanții corpului diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai organizațiilor internaționale, iar între orele 17,00 și 18,00 — reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.
Accesul la Castelul Peleș se face pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal de către instituțiile amintite, la adresa de email ofiter.protocol@palatulelisabeta.ro.
Publicul nu va avea acces pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.
Presa va avea acces pe terasa Castelului Peleș și, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare.
* În aceeași zi, miercuri, 13 decembrie, la ora 18,00, sicriul cu trupul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20,30.
Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.
*** Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal miercuri, 13 decembrie, între orele 21,00 și 24,00, joi, 14 decembrie, între orele 8,00 și 22,00, și vineri, 15 decembrie, între orele 8,00 și 22,00. Intrarea este liberă. Accesul presei este permis.
Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt rugați să respecte următoarele reguli:
* să fie îmbrăcați în ținută corespunzătoare, în culori închise
* să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase de niciun fel
* să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii
* să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice. Fotografierea și filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei, precizează Casa Regală
* să aibă la ei un document de identitate
* nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal sau pe trotuarul din fața grilajului Palatului. Personalul Casei Majestății Sale va fi la fața locului, pentru a îndruma publicul participant.
* persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poștă, pe adresa Palatului Elisabeta
* în incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.
Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcționa un post de prim-ajutor.
*** În ziua de sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10,30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.
La ora 10,55, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. Accesul presei este liber.
La ora 11,15, sicriul va fi așezat în mașina mortuară. De la ora 11,25 la ora 12,15, cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piața Palatului Regal — Calea Victoriei — Splaiul Independenței — Piața Unirii — Intrarea pe Dealul Mitropoliei.
De la ora 12,30 la ora 14,00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul și presa nu vor avea acces în catedrală.
Între orele 14,00 și 18,20, cortegiul funebru se va deplasa la Curtea de Argeș, pe ruta Piața Unirii — Piața Universității — Piața Romană — Arcul de Triumf — Chitila — Titu — Găești — Topoloveni — Pitești — Curtea de Argeș. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități.
* Sâmbătă, 16 decembrie, la ora 18,45, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. Ceremonia va fi privată, în prezența Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezenți la eveniment. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.
Prezența presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare.
Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.
Familia Regală anunță mare doliu pentru 40 de zile și doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu și doliul se referă la prezența publică a membrilor Familiei Regale.
Cărți de condoleanțe sunt deschise, începând de miercuri, la Castelul Peleș, la Palatul Regal (Calea Victoriei) și la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului. Mesaje de condoleanțe pot fi transmise online la http://www.familiaregala.ro/mesaje, precizează Casa Regală.
Familia Regală a postat un anunţ oficial privind decesul Regelui Mihai şi în limba engleză. Informaţia privind moartea fostului suveran al României circulă deja în presa internaţională, care subliniază dimensiunea istorică a personalităţii Regelui.
Președintele Klaus Iohannis a transmis condoleanțe Familiei Regale și a anunțat că România va organiza toate ceremoniile așa cum se cuvine și vor urma și zile de doliu național, potrivit stiri.tvr.ro.
“Regele Mihai a fost una dintre cele mai mari personalități ale României. Este o mare pierdere pentru România, pentru români. Condoleanțe Familiei Regale. România va organiza toate ceremoniile așa cum se cuvine și vor urma și zile de doliu național. Am avut o întâlnire cu ambasadori UE și am ținut ca împreună să avem un moment de reculegere”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
La rândul său, premierul Mihai Tudose a declarat că "poporul român se desparte îndurerat de Regele Mihai, un model de moralitate și demnitate pentru români, o personalitate care a marcat puternic istoria României. Îi vom simți mereu lipsa, cu atât mai mult anul viitor, atunci când vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, un moment cu o semnificație deosebită pentru națiunea noastră. Amintirea Majestății Sale va rămâne mereu vie. Condoleanțe Casei Regale a României, vă suntem alături și vă asigurăm de întregul nostru sprijin. Dumnezeu să-l odihnească!".
Partidul Social Democrat anulează mitingurile anunțate în urmă cu două zile și programate pentru finalul acestei săptămâni după anunțul privind moartea Regelui Mihai I, a informat un comunicat al Biroului de presă al partidului, citat de agerpres.ro.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marți că liberalii susțin propunerea legislativă referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României.
Castelul de la Săvârșin era reședința preferată a Regelui Mihai. Acum, la poarta castelului au fost aduse coroane și au fost aprinse lumânări și candele. Preotul comunei va oficia în fiecare seară slujbe speciale până în ziua înmormântării, potrivit TVR.
Conducerea Muzeului Național Peleș a dispus, marți după-amiază, coborârea drapelului în bernă la Castelul Peleș, după anunțul privind moartea Regelui Mihai I, fost suveran al României, scrie agerpres.ro.
Zeci de persoane i-au adus, miercuri, un omagiu Regelui Mihai, depunând flori și aprinzând candele și lumânări la Palatul Regal, scrie agerpres.ro.
De asemenea, cei care au venit la Palatul Regal, unde se află în prezent Muzeul Național de Artă, au putut semna în Cartea de condoleanțe deschisă în memoria fostului suveran.
UPDATE
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că luni, de la ora 15.00, se va desfășura o ședință solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului, dedicată omagierii Regelui Mihai I.
Miercuri, ședința de guvern a început cu un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai, care a încetat din viață marți la ora 13.00.