Ștefan Mandachi a strâns peste 700.000 euro din vânzarea primului metru de autostradă

07 Apr 2020 | scris de A.A.
Ștefan Mandachi a strâns peste 700.000 euro din vânzarea primului metru de autostradă

Antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi ne anunță prin intermediul unei postări în mediul virtual că noua lui campanie de strângere de fonduri are un impact deosebit, până acum reușindu-se performanța de a fi adunați peste 700.000 de euro. Suma, cea mai mare strânsă până acum într-o campanie de donații într-o campanie inițiată la nivel local, a fost anunțată duminică de Ștefan Mandachi, care a precizat că efortul continuă, ținta propusă fiind de 3 milioane de euro.

“Ce bucurie colosală!!! Ce reușită imensă! Cu o muncă enormă, împreună cu toți donatorii, tocmai am atins 701.000 de euro. Nu vă puteți imagina câte eforturi și sacrificii facem (Gabi, Oana, Cornel, eu), cât ne rugăm de oameni, cât mulțumim în stânga și-n dreapta și cât ne chinuim pentru fiecare centimetru. DA, DE DIMINEAȚA PÂNĂ DUPĂ MIEZUL NOPȚII. Probabil că dacă ați înțelege, eram de mult la TREI MILIOANE DE EURO. Da, vrem să ajungem la trei milioane! Continuăm susținerea Spitalelor din Suceava!”.

În paralel cu continuarea campaniei de strângere de fonduri, Ștefan Mandachi și echipa sa au început să caute deja echipamente care să fie achiziționate din acești bani - măști, ventilatoare, combinezoane etc., care să ajungă ulterior la spitale.

“Am ambiția să cumpărăm ce-i mai bun și ce-i mai calitativ la un preț imbatabil, dar trebuie să urmărim raportul calitate/preț/timp de livrare. Degeaba îmi dă unul preț bun, dacă-l livrează în august... Efectiv vreau să demonstrez că un antreprenor știe să negocieze, știe să pună presiune, știe să fie diplomat când e cazul. (Doamne, și-mi dau seama cum s-au făcut achizițiile la stat...). Dar este un RĂZBOI CRUNT al achizițiilor, nu putem lua pocnind din degete și totul se schimbă de la o zi la alta, e foarte complicat. Dacă aveți soluții, prețuri sau ”ponturi” scrieți-mi la achizitii@1cm.ro (nu mie în privat). Repet achizitii@1cm.ro

Suntem o echipă care analizăm ca obsedații să facem cele mai corecte și rapide achiziții (ca și cum ar face un antreprenor pentru firma lui, cu grijă față de ban) dar uneori nu putem face publice ”cumpărăturile”, ca să câștigăm teren la negocieri. Statul român a comandat 200 ventilatoare cu termen de livrare INCERT (declarație oficială). Și pe bună dreptate pentru că toate țările sunt disperate, se luptă între ele pentru achiziții, indiferent ce declară public (cu ipocrizie). E legea junglei, care pe care. Furnizorii sunt depășiți, iar alții sunt tentați de mierea de pe degete și se transformă în speculanți. Cam asta-i piața. Facem tot ce e omenește posibil în vremurile astea! Tot!”, a precizat Ștefan Mandachi.

Tânărul antreprenor sucevean a solicitat mai multă mobilizare de la oamenii de afaceri suceveni, dar a făcut apel și la cei care pot face campania de donații de pe www.1cm.rosă fie mai cunoscută la nivel național.

“Vom trece pe cutii și pe colete și numele lor. Mulțumesc Dorian Popa. Mulțumesc Selly pt. susținere”, a exemplificat inițiatorul campaniei de strângere de fonduri, care îndeamnă oamenii să doneze câte 10 euro, minim, pentru a deveni proprietari pe un cm de autostradă.

Cei care donează primesc certificat de ”proprietar” (online) pentru centimetrul sau centimetrii “cumpărați”, iar la final va fi ridicat un monument al donatorilor la primul metru de autostradă.

Donațiile pot fi făcute în conturile:

CONT RON: RO43RNCB0244020411980016

CONT EURO: RO76RNCB0244020411980004

Cod SWIFT: RNCBROBU

Beneficiar: SOCIETATEA DE CRUCE ROSIE SUCEAVA, a precizat Mandachi

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră