Conducerea Colegiului Național de Informatică "Tudor Vianu" din București va iniția cercetarea disciplinară a profesorului. Totodată, îi va pune în vedere adaptarea comportamentului și a dialogului pentru menținerea unei relații deschise cu elevii, dar ferme, care să nu lase loc la interpretări și/ sau derapaje comportamentale și/ sau emoționale", precizează comunicatul școlii.
Corpul de control al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice a recomandat Inspectoratului Școlar al Municipiului București monitorizarea activității profesorului de matematică, până la finalizarea semestrului în curs, și realizarea de rapoarte lunare privind modul de relaționare a acestuia cu elevii.
Concluziile cercetărilor Corpului de control al Ministerului Educației arată că incidentul reclamat este rezultatul înțelegerii eronate a unei glume făcute de cadrul didactic în cauză. Pe fondul unei atmosfere relaxate la clasă, profesorul a glumit cu elevii, stârnind o reacție imprevizibilă, care nu a putut fi controlată.