Întrebat despre dosarul Revoluţiei, Lazăr a admis că finalizarea acestuia a întârziat, spunând însă că dosarul, ca şi altele mai vechi, reprezintă o prioritate şi că termenul fixat pentru finalizarea acestuia este anul 2017, în timp ce pentru dosarul Mineriadei anchetatorii şi-au propus ca termen sfârşitul acestui an. „E adevărat că dosarul a întârziat, din păcate, dar, ca şi alte dosare vechi, reprezintă o prioritate şi avem un plan de anchetă foarte clar, cu termene, ca să putem să îl instrumentăm într-un termen rezonabil de acum încolo. Ne-am fixat să ajungem la finalizare cu dosarul Mineriadei spre sfârşitul anului, iar cu dosarul Revoluţiei ne vom apropia de anul viitor“, a declarat procurorul general.
Comentând solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de grăbire a finalizării unor anchete, Augustin Lazăr a spus că termenele sunt fixate de către procurori, care îşi evalueză şi apreciază nevoia de resurse. "Termenele sunt fixate de procurori, ei îşi evaluează şi apreciază nevoia de resurse şi apoi precizează momentul în care se apropie de finalizare, nu alte autorităţi, dar noi am înţeles mesajul public al preşedintelui (...) Şi poporul român aşteaptă finalizarea acestor dosare şi noi avem o responsabilitate să dăm soluţii în ele", a adăugat Augustin Lazăr.
Preşedintele Klaus Iohannis spunea, miercurea trecută, că Parchetul instanţei supreme trebuie să rezolve "foarte repede" dosarul privind acuzaţiile de plagiat care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi, el precizând că l-a rugat pe procurorul general Augustin Lazăr să se ocupe ca aceste cercetări să fie făcute cu celeritate.
O zi mai târziu, preşedintele Klaus Iohannis declara, referindu-se la discuţiile cu procurorul general al României, Augustin Lazăr, legate de dosarul privind acuzaţiile de plagiat care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi, că acestea au avut loc la Palatul Cotroceni şi că l-a rugat să ia măsuri pentru ca cercetările să fie făcute mai rapid în unele dosare. El a spus că este inacceptabil "să stăm şi să nu ştim" ce s-a întâmplat la Revoluţie sau cine sunt vinovaţii de la mineriade, potrivit RTV.
"Am avut o întâlnire cu procurorul general aici, la Cotroceni şi l-am rugat să ia toata măsurile care se pot lua pentru a introduce mai multă celeritate în exerciţiul cercetărilor. Vedeţi că avem dosare vechi, foarte vechi, mă gândesc la dosarul Revoluţiei, dosarul mineriadei. Este inacceptabil să stăm şi să nu ştim ce s-a întâmplat la Revoluţie sau la mineriade mineriadă, cine sunt oamenii vinovaţi, oamenii care au încălcat legea, pentru că nu vorbim de o vină istorică", a declarat preşedintele Iohannis, întrebat de jurnalişti despre întâlnirea pe care a avut-o cu procurorul general. Şeful statului a spus că, deocamdată, dosarele Revoluţiei şi Mineriadei reprezintă treaba procurorilor.