Procurorii vor face duminică primele autopsii, pe aproximativ 20 dintre trupurile neînfleţite ale victimelor incendiului din clubul Colectiv, dintre cele care au fost identificate, şi, odată încheiată cercetarea la faţa locului, vor începe audierile.
Citam din comunicatul procurorilor:
,,În continuarea cercetărilor în cauza privind incendiul produs în Clubul Colectiv din Bucureşti, soldat cu decesul mai multor persoane şi vătămarea corporală a altora, în cursul zilei de astăzi, 31.10.2015, s-a efectuat prima parte a cercetării la faţa locului de către o echipă constituită din reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri, Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale, Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Serviciul Criminalistic din cadrul DGPMB, alături de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Criminalistică şi INSEMEX Petroşani.
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost ridicate mijloace materiale de probă ce urmează să fie folosite pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul din data de 30.10.2015. Au fost realizate activităţi de examinare şi identificare a persoanelor decedate la INML, până în acest moment existând date cu privire la identitatea a 21 de persoane din cele 26 transportate la INML. Au fost verificate persoanele internate în unităţile spitaliceşti, stabilindu-se care dintre acestea pot fi audiate.
Totodată, cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul DGPMB – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economico - Financiare au fost verificate activităţile comerciale desfăşurate în incinta clubului unde a avut loc evenimentul. Mâine, 01.11.2015, vor fi continuate activităţile de cercetare la faţa locului şi de identificare a persoanelor decedate şi vor fi efectuate autopsiile medico-legale dispuse de procuror.
În paralel vor fi audiate persoane care ar putea avea cunoştinţă despre împrejurările şi modul în care a avut loc evenimentul. In cursul zilei de mâine vom informa opinia publică cu privire la activităţile desfăşurate.
UPDATE
Numărul persoanelor decedate în urma tragediei de la clubul Colectiv se ridică acum la 28. Duminică dimineaţă a decedat o tânără de 31 de ani care fusese internată, în stare critică, la Spitalul Bagdasar Arseni.