Președintele CE nu vrea ieșirea Greciei din zona euro: "Este momentul să se revină la masa negocierilor"

07 Iul 2015
Președintele CE nu vrea ieșirea Greciei din zona euro:
Președintele Comisiei Europene vrea să evite o ieșire a Greciei din zona euro.  Cu câteva ore înainte de începerea summit-ului de la Bruxelles, Jean-Claude Juncker a declarat că "este momentul să se revină la masa negocierilor"', relatează AFP.
 
"Îmi doresc să evit un Grexit (o ieșire a Greciei din zona euro — n.r.), sunt împotriva unui Grexit. Există unii în Uniunea Europeană care, deschis sau fără să o spună, își doresc ca Grecia să iasă din zona euro. Răspunsurile cele mai simple sunt deseori cele mai proaste", a afirmat Juncker, într-un discurs susținut în Parlamentul European de la Strasbourg.

În opinia lui Juncker, "Europa este o luptă permanentă pentru găsirea de compromisuri", iar Comisia "va face tot posibilul pentru ca negocierile să fie reluate, este momentul să revenim la masa negocierilor". "Vreau să ne reunim pentru a găsi o soluție", a insistat el, chiar dacă "nu vom găsi astăzi această soluție".
 
"Vom pregăti calea pentru găsirea unei soluții", a mai spus șeful Executivului european.

 
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră