Premierul Ludovic Orban a declarat că suspendarea, pe perioada stării de urgenţă, a exportului de cereale şi a altor produse agricole nu se aplică şi spre ţările din Uniunea Europeană.
"Tocmai pentru a nu intra în criză alimentară am luat această decizie. Am evaluat, pe baza informaţiilor pe care le-am primit de la Ministerul Agriculturii, situaţia stocurilor pe anumite produse agricole şi pentru a garanta faptul că va exista o cantitate suficientă de grâu, de porumb, de floarea soarelui sau produse derivate, am luat decizia, pe perioada stării de urgenţă, să interzicem exportul. Nu exportul spre ţările Uniunii Europene, vreau să fac această precizare, pentru că, din păcate, s-a transmis greşit informaţia, noi nu am interzis şi nici nu putem interzice exportul în ţări din Uniunea Europeană, suntem parte a Uniunii Europene, unde există libertate deplină de circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, ca atare, interdicţia nu se referă la exporturile către ţări din Uniunea Europeană, ci către ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană ", a declarat Ludovic Orban, vineri, la Antena 1, întrebat dacă România este în pericol să intre într-o "criză de pâine" după ce s-a luat decizia interzicerii exportului de cereale.
El a subliniat că interdicţia este una "temporară", aplicabilă pe perioada stării de urgenţă şi a fost luată pentru a garanta ca "niciunui român să nu-i lipsească de pe masă pâinea şi alte produse alimentare", precizează Agerpres.