Cristian Popescu Piedone, în conflict de interese. Care este MOTIVUL

10 Oct 2016 | scris de Mara Răducanu
Cristian Popescu Piedone, în conflict de interese. Care este MOTIVUL

 

Potrivit prevederilor legale, persoana care a fost în conflict de interese nu mai poate ocupa o funcţie publică timp de trei ani de la momentul constatării faptei.
ANI a anunţat, luni, că a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Cristian Popescu Piedone, întrucât, atunci când a fost primar al Sectorului 4, "a semnat, în perioada 2013-2015, şase acorduri de funcţionare şi două autorizaţii de funcţionare pentru God Trust Enterprises SRL, Sport Team Kart SRL şi Chocoland SRL, societăţi la care copiii săi deţin calitatea de asociat şi funcţia de administrator”.

Pentru aceleaşi fapte, în 14 septembrie ANI a cerut Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) să îl cerceteze pe Cristian Popescu Piedone, iar procurorii l-au pus sub acuzare pe fostul edil, în 29 septembrie, pentru conflict de interese. Potrivit ANI, în materie administrativă, Cristian Popescu Piedone a încălcat dispoziţiile articolului 70 din Legea 161/2003, care prevede că este în conflict de interese o persoană care, în timp ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică, are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

De asemenea, Cristian Popescu Piedone ar fi încălcat şi prevederile articolului 76 din Legea 161/2003, potrivit căruia "primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută”.

Conform prevederilor legale, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au audiat şi l-au pus sub acuzare pe fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone

În 9 septembrie, procurorii Parchetului instanţei supreme l-au audiat şi l-au pus sub acuzare pe fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, pentru conflict de interese. Tot atunci, la PICCJ au fost audiaţi şi copiii lui Cristian Popescu Piedone, Vlad şi Ana. Dosarul de la PICCJ a fost deschis recent, după ce Agenţia Naţională de Integritate a reclamat că Popescu Piedone a fost în conflict de interese, întrucât atunci când a fost primar al Sectorului 4 a semnat şase acorduri de funcţionare şi două autorizaţii pentru trei firme în care asociaţi şi administrator sunt copiii acestuia, iar una dintre societăţi a avut patru contracte cu ADP Sector 4 pentru ocuparea unei suprafeţe de 400 de metri pătraţi, în realitate ocupând o suprafaţă de aproape şase ori mai mare.

Inspectorii de integritate au stabilit că, în perioada 2013 - 2015, Cristian Popescu Piedone, atunci primar al Sectorului 4, a semnat şase acorduri de funcţionare şi douã autorizaţii de funcţionare pentru “God Trust Enterprises SRL”, “Sport Team Kart SRL” şi “Chocoland SRL”, ca urmare a cererilor formulate şi semnate olograf de către copiii acestuia, asociaţi şi administratori ai firmelor.

“Mai mult decât atât, începând cu anul 2013, SC Sport Team Kart SRL, societate administratã de cãtre fiul persoanei evaluate, a încheiat patru contracte cu Administraţia Domeniului Public Sector 4, instituţie subordonatã Consiliului Local Sector 4, pentru ocuparea unei suprafeţe de 400 mp, însã în urma mãsurãtorilor efectuate a rezultat cã aceasta ocupã suprafaţa de 2.234 mp”, potrivit ANI.

Agenţia de presă News.ro scria, la începutul lunii iulie, că un raport de audit intern realizat la Direcţia de Administrare Parcuri şi Zone de Agrement a sectorului 4 relevă nereguli în organizarea procedurilor de achiziţie în 2015, când primar era Cristian Popescu Piedone, rezultatul fiind „afectarea fondurilor publice”. Alte nereguli se referă la contracte de închiriere, printre beneficiari fiind şi o firmă a fiului primarului, care iniţial a avut un contract pe cinci ani, reziliat în decembrie 2015, acum având unul pe şase luni‚ derulat din 1 aprilie.

Sport Team Kart SRL, avându-l acţionar pe fiul lui Cristian Popescu Piedone, Vlad Popescu, a încheiat un contract de închiriere pentru 400 de metri pătraţi în Parcul Lumea Copiilor, zona karturi, pentru perioada 1 aprilie 2015 - 31 octombrie 2019, taxa fiind de 0,44 lei/mp/zi. A solicitat rezilierea în decembrie, fiind semnat apoi un nou contract, în 11 februarie 2016, pentru perioada aprilie - octombrie 2016, taxa de ocupare fiind de 0,57 lei/mp/zi.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră