Parașutist, planorist, pilot de avion, instructor de zbor și controlor de trafic aerian, Florica Ioniță este sărbătorită astăzi la Centrul pentru Seniori al Municipiului București – CSMB.
Fiică de militar de carieră în Jandarmerie a fost mereu o luptătoare. A copilărit în București și a supraviețuit bombardamentului din 1944. Povestea sa de viață poate fi oricând transformată în film de lung metraj, relatează stiri.tvr.ro într-o amplă prezentare a acesteia.
La 17 ani a fost respinsă de la Școala de Pilotaj în urma unei erori medicale, iar la 83 de ani, când credea că va avea o bătrânețe liniștită, a fost executată silit, pierzându-și locuința.
S-a născut pe 15 iulie 1930 la Cotmeana, în judeţul Argeş, s-a mutat împreună cu părinţii şi sora sa, viitoare stewardesă, în Cadrilater, mai întâi la Bazargic, apoi la Kaliakra şi apoi la Bucureşti.
Într-o dimineaţă, în autobuzul care o ducea la şcoală, a văzut o fată îmbrăcată în uniformă de aviaţie şi, din acel moment a ştiut ce vrea să facă în viaţă.
Fiică și soție de militari de carieră, s-a înscris în 1948 la Şcoala de Pilotaj pentru avioane cu motor, a absolvit cursurile teoretice cu instructorul Dumitru Domnișan care spunea că este o ”a doua Smaranda Brăescu”, dar nu a fost admisă la zbor. Tensiunea arterială a Floricăi era prea mică pentru vârsta ei, 17 ani, și pentru o așa meserie.
A fost de fapt un imens ghinion: s-a dovedit că medicul avea tensiometrul stricat, dar era prea târziu.
Nu s-a lăsat și s-a înscris la Şcoala de Paraşutism Sportiv, pe care a absolvit-o în 1950 ca șefă de promoție. Fusese descoperită de celebrul instructor Nicolae Pangică.
În același an, Florica și-a luat și brevetul de pilot de planor la Iași și toate categoriile aferente, iar doi ani mai târziu devenea instructor de zbor.
A absolvit Școala de Zbor cu Motor, obținând brevetul în 1951.
În 1952, a revenit la București și a fost admisă la Școala de Instructor de Zbor de la Giulești, reușind apoi să se angajeze în serviciul de trafic al aviației sportive pe Aerodromul Chitila-Giulești ”Romeo Popescu”.
Cinci ani mai târziu, după ce a reușit să execute întreaga gamă de acrobație aeriene în simplă comandă, Florica Ioniţă a participat în premieră la un miting de aviație, la Constanța, la manșa unui ZLIN-22, într-o formație exclusiv feminină, cu piloții Florica Bănciulescu-Slonețchi și Elisabeta Simu.
În același an a executat singură un raid cu multe schimbări cap-compas pe ruta București-Bilciu-București-Mizil-Râmnicu Sărat-Buzău-Mizil-Ploiești-Titu-Bolintin-București. Această performanță i-a asigurat locul mult visat, acela de a se număra printre aviatoarele României.
În februarie 1957, Florica Ioniță a mai realizat o performanță: a zburat cu un avion la care, în locul roților de la trenul de aterizare s-au montat schiuri! Antrenamentul cu schiuri era foarte important pentru ca piloții să se poată orienta de sus și pe timp de iarnă și să învețe să aterizeze pe solul cu zăpadă și gheață.
Toate performanțele și rezultatele obținute (în doi ani a devenit posesoare a brevetelor de parașutist, planorist și pilot de avion), determinarea, pasiunea, inteligența aveau să o recomande pentru un post-cheie până atunci rezervat doar bărbaților: controlor de trafic aerian. Așa a putut să fie mereu lângă avioanele ei dragi și să se dedice pasiunii de-o viață.
