Poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă au interceptat duminică dimineaţa o ambarcaţiune suspectă de migraţie ilegală, sub pavilion turcesc, la bordul căreia se aflau 69 de irakieni și doi facilitatori.
Poliţiştii de frontieră au detectat ambarcaţiunea suspectă în Marea Neagră, în jurul orei 7.00, la aproximativ 10 mile marine est de Mangalia, în timp ce se îndrepta spre țărmul României.
Imediat, Garda de Coastă a identificat ambarcaţiunea suspectă, care şi-a continuat drumul, stabilindu-se că la bordul acesteia se aflau un număr mare de migranţi.
Ca urmare, nava Gărzii de Coastă a intervenit şi escortat ambarcațiunea spre sediul Grupului de Nave Mangalia, conform unui comunicat al Poliţiei de Frontieră.
Din primele verificări a reieşit faptul că nava în cauză era condusă de doi bărbați, un cetățean bulgar și un cipriot, iar la bordul ei se aflau 69 de persoane din Irak, din care 30 bărbați, zece femei și 29 de minori. Poliţiştii de frontieră români continuă cercetările în acest caz.