Noi percheziții în cazuri de contrabandă cu măști de protecție în Vâlcea

07 Apr 2020 | scris de A.A.
Noi percheziții în cazuri de contrabandă cu măști de protecție în Vâlcea

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Vâlcea au efectuat percheziţii domiciliare pe raza judeţului, fiind vizate două persoane care comercializau fără drept măşti chirurgicale aduse din China, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis marţi, lucrători de poliţie judiciară din cadrul IPJ Vâlcea - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, efectuează cercetări într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, constând în aceea că două persoane din municipiul Drăgăşani obţin venituri din comercializarea, fără drept, de echipamente individuale de protecţie împotriva virusului SARS-CoV-2, provenind din spaţiul extracomunitar.

Pe baza mandatelor emise de un judecător de la Tribunalul Vâlcea, au fost efectuate două percheziţii domiciliare pe raza judeţului Vâlcea, fiind identificate mai multe măşti chirurgicale de protecţie individuală, de provenienţă China, în valoare de aproximativ 17.000 lei.

În cauză, procurorii şi lucrătorii de poliţie judiciară au beneficiat de sprijin de specialitate din partea lucrătorilor de poliţie din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră