Pentru gestionarea situațiilor de urgență, la nivel național, sunt pregătiți de intervenție peste 5.000 de pompieri cu peste 1.000 de autospeciale. De asemenea, 500 de inspectori de prevenire sunt angrenați zilele acestea în acțiuni de verificare a unităților economice și a celor de cazare în special în zonele turistice și de pelerinaj.
În condițiile în care în această perioadă a anului traficul la frontierele României crește semnificativ, Poliția de Frontieră a dispus măsuri de utilizare la capacitate maximă a tuturor punctelor de trecere a frontierei. Aproximativ 3.000 de polițiști de frontieră vor asigura fluenţa traficului de persoane şi a mijloacelor de transport. În sprijinul misiunilor operative din aceste zile și pentru asigurarea intervențiilor medicale de urgență, Inspectoratul General de Aviație al MAI are la dispoziție 15 elicoptere în punctele de operare din întreaga țară. Toate aceste măsuri dispuse de conducerea MAI au ca scop creșterea siguranței cetățeanului și prevenirea faptelor antisociale, astfel încât sărbătorile din aceste zile să nu fie umbrite de evenimente nedorite.