Românul a susţinut că nu a ştiut ce transportă. Laurenţiu Marin Peity a fost judecat itiţial şi achitat pe 18 iulie 2014, însă procurorul de caz a atacat decizia, relatează rador.ro. La vremea respectivă, autorităţile române au dat asigurări că misiunea diplomatică a României la Kuala Lumpur monitorizează cazul.
Timişoreanul provine dintr-o familie extrem de săracă. Tatăl lui a murit când băiatul avea doar 7 ani, iar mama, rămasă singură cu şapte copii, i-a trimis pe cei mici la orfelinat. În 2006, el a părăsit România şi a călătorit prin diverse ţări, până când a fost prins, în 2011, în Malaezia, când lucra pe post de cărăuş pentru o reţea de traficanţi.
Cazul lui Laurenţiu Marin Peity se aseamănă cu cel al lui Ionuţ Alexandru Gologan. Acesta a fost şi el prins pe aeroport cu o cantitate mare de droguri asupra sa şi, ulterior, condamnat, la moarte prin spânzurare, dar statul român încearcă să-l salveze.