Voicu a fost chemat pentru a i se comunica aplicarea sechestrului asiguratoriu pe o parte din avere. CITEȘTE COMUNICATUL DNA
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, săptămâna trecută, plângerea deputatului Mădălin Voicu prin care acesta a contestat măsura controlului judiciar și cauțiunea de 500.000 de lei instituite de DNA împotriva lui.
La 18 februarie, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de Mădălin Voicu, după ce Camera Deputaților a respins cererea de reținere și arestare preventivă a acestuia.
În acelaşi dosar este cercetat, în stare de arest preventiv, şi deputatul Nicolae Păun despre care procurorii DNA spun că "în calitate de preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, Păun Nicolae a plătit, lunar, sume de bani fixe în cuantum total de 217.300 lei, deputatului Mădălin Voicu şi a asigurat un salariu unei persoane din familia acestuia acestuia (fără nicio contraprestaţie), în cadrul unuia din proiectele derulate de Asociaţia Partida Romilor".
DNA susţine că "aceste foloase au fost oferite pentru ca deputatul Mădălin Voicu să intervină la funcţionari şi demnitari, intervenţii concretizate în contextul validării proiectelor cu finanţare europeană, în contextul promovării unui proiect de lege privind amnistia contribuţiei de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice şi în legătură cu neîncasarea, de către ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate, în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor Pro Europa".
De asemenea, DNA precizează că "Mădălin Voicu, în exercitarea obligaţiilor ce derivă din calitatea de deputat, a depus declaraţii de avere la Camera Deputaţilor, fără a declara sumele de bani obţinute de la Asociaţia Partida Romilor «Pro Europa», totalizând 300.682 lei – venit brut si 217.300 lei venit net".
"Aceşti bani proveneau din fondurile alocate derulării proiectelor europene despre care Mădălin Voicu ştia ca sunt deturnaţi", mai spun procurorii DNA.