UPDATE. Ludovic Orban a ieşit de la DNA, declarând că are calitatea de inculpat într-un dosar, privind primirea de foloasde necuvenite, dar nu a făcut alte precizări. El a mai spus că a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. "În aceste condiţii, îmi retrag candidatura pentru Primăria Generală a Capitalei", a declarat Ludovic Orban. El a mai anunţat că renunţă la funcţia de vicepreşedinte PNL şi cea de lider de grup parlamentar la Camera Deputaţilor.
UPDATE. Prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban s-a prezentat la sediul DNA din Capitală. Orban anunțase anterior că va merge la DNA, menționând că nu știe motivele pentru care a fost "convocat". Întrebat, la intrrea în sediul DNA, dacă se va retrage din cursa pentru Primăria Capitalei, Ludovic Orban a declarat: „Să nu ne grăbim”.
Ludovic Orban a anunţat citarea sa la DNA pe pagina de Facebook: „Astăzi mă voi abate de la programul obişnuit, nu particip la nicio întâlnire cu alegătorii, nu particip la nicio emisiune, nu mă întâlnesc cu specialişti independenţi pentru finalizarea programului pentru bucureşteni, astăzi am aflat că trebuie să fac altceva. La ora 15:00 voi fi prezent la sediul DNA, unde am fost invitat. Aştept curios să aflu care sunt motivele pentru care am fost convocat”.
Cităm din comunicatul DNA:
“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 11.04.2016, față de inculpatul ORBAN LUDOVIC, prim–vicepreşedinte al unui partid, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000
Din ordonanța de dispunere a controlului judiciar întocmită de procurori a rezultat că există date şi probe potrivit cărora :
La data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, prim–vicepreşedinte al unui partid, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic candidează la funcţia de primar al municipiului Bucureşti.
Ulterior, la data de 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban Ludovic i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban Ludovic a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni.
Omul de afaceri a acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcţiei de conducere pe care Orban Ludovic o deţine în cadrul unui partid şi a potenţialului de intervenţie al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Orban Ludovic trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a)să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei şi la Poliţie ori de câte ori este chemat;
b)să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei cu privire la schimbarea locuinţei;
c)să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
d)să nu depăşească raza teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului;
e)să nu se apropie de ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor, respectiv de persoanele anume desemnate de organul judiciar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale (nici prin mass-media);
f)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Inculpatului i se atrage atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpatului Orban Ludovic i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“