Guvernul ar putea discuta o ordonanță pentru modificarea Legii privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, informează un comunicat al Executivului.
Potrivit notei de fundamentare a ordonanței, "proiectul propus creează temeiul legal pentru Ministerul Transporturilor de a reglementa, prin norme aprobate prin ordin al ministrului, existența și modul de dobândire a unui certificat de competență profesională pentru managerii de transport în regim de taxi și în regim de închiriere". De asemenea, proiectul introduce condiția ca practicanții profesiei de taximetrist să nu aibă mențiuni în cazierul judiciar, "fapt ce vine în sensul asigurării siguranței cetățeanului și al practicării profesiei în mod onorabil și legal".