Inspecţia Judiciară despre procurorul de pe „planeta Românica“: Negulescu a dezvăluit date din dosare penale

25 Apr 2017 | scris de Mara Răducanu
Inspecţia Judiciară despre procurorul de pe „planeta Românica“: Negulescu a dezvăluit date din dosare penale

Mircea Negulescu a exprimat, în cadrul unei discuţii telefonice purtate cu soţia unei persoane cercetate penal, o serie de opinii cu încălcarea standardelor de conduită impuse magistraţilor, arată Inspecţia Judiciară (IJ) din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în motivarea acţiunii disciplinare exercitate faţă de acest procuror. 

"La 20 aprilie, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Mircea Negulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, în prezent suspendat din funcţie, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a)(1), b)(2), j)(3) şi l(4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată", se arată într-un comunicat al IJ transmis astăzi, citat de agerpres.ro. 

Sursa citată arată că, în motivarea acţiunii disciplinare, s-a reţinut că procurorul, în cadrul unei discuţii telefonice purtate cu soţia unei persoane cercetate penal, a exprimat o serie de opinii cu încălcarea standardelor de conduită impuse magistraţilor; limbajul utilizat fiind de natură a contraria şi indigna fiind vizibilă implicarea sa în desfăşurarea unor activităţi care, prin natura lor, pot crea îndoieli în rândul opiniei publice cu privire la obiectivitatea, independenţa, imparţialitatea şi integritatea magistratului. 

"Printre altele, procurorul cercetat a făcut aprecieri defăimătoare la adresa procurorilor învestiţi cu soluţionarea unor cauze penale, a manifestat preocupare pentru identificarea unui martor cu identitate protejată, a dezvăluit date din dosare penale, a opinat în sensul formulării unei plângeri penale de către un inculpat împotriva procurorului de caz şi a dat indicaţii privind conţinutul plângerii şi organul competent a o soluţiona", se mai precizează în comunicat. 

Potrivit IJ, s-a mai reţinut că Negulescu, în cadrul unei discuţii telefonice purtate cu un alt procuror, a dat o serie de indicaţii cu privire la modul de instrumentare a unui dosar cu care acesta din urmă era învestit."Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea magistratului în cauză", se mai menţionează în comunicat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră