Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, începe joi, cu procesiuni în cadrul cărora moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi cele ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica vor fi depuse spre închinare la baldachinul de pe Colina Patriarhiei.
Pelerinajul este organizat, ca în fiecare an, de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor.
Traficul rutier va închis între orele 12.00 şi 13.30 pe traseele unde se vor desfăşura procesiunile.
Potrivit Patriarhiei Române, pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou - ocrotitorul Bucureştilor, care este prăznuit în 27 octombrie - se va desfăşura în perioada 25-29 octombrie.
Astfel, joi, la ora 12.00, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor, cu sfintele moaşte şi icoana Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, de la Catedrala Patriarhală, pe bulevardul Regina Maria, până la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei.
Începând cu aceeaşi oră, de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon - Nou, vor fi aduse în procesiune sfintele moaşte şi icoana Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, pe traseul Calea Şerban Vodă, strada Bibescu Vodă, până la urcarea pe Dealul Patriarhiei.
La ora 12.30, cele două procesiuni se vor întâlni la Crucea brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei şi vor înainta împreună până la Catedrala Patriarhală, unde vor fi întâmpinate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul de vară. Apoi, sfintele moaşte şi icoane vor fi depuse spre închinare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei, unde vor rămâne până luni.
Potrivit Brigăzii Rutiere, traficul rutier va fi închis, joi, între orele 12.00 - 13.30, pe durata desfăşurării procesiunilor, pe traseele Platoul Catedralei Patriarhale - Str. Patriarhiei - Str.11 Iunie - Bd. Regina Maria - Aleea Dealul Mitropoliei şi Biserica Sf. Spiridon cel Nou - Calea Şerban Vodă - Str. Bibescu Vodă - Aleea Dealul Mitropoliei, dar şi pe străzile care acced în acestea.
Vineri, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 9.30, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală se va săvârşi Sfânta Liturghie.
Sâmbătă, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 9.00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi oficiată Sfânta Liturghie de către PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.
Duminică, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, de la ora 9.30, în Catedrala Patriarhală se va săvârşi Sfânta Liturghie.
Luni, de la ora 9.30, în Catedrala Patriarhală se va săvârşi Sfânta Liturghie, iar la ora 12.00, racla cu moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica se va întoarce la Mănăstirea Cernica.