Pelerinaj în Capitală, între 24 şi 29 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor

19 Oct 2017 | scris de Luminita Ciobanu
Pelerinaj în Capitală, între 24 şi 29 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor

Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat an de an de Patriarhia Română şi de Arhiepiscopia Bucureştilor, se va desfăşura în perioada 24-29 octombrie 2017.

Prin urmare, marţi, 24 octombrie 2017, la orele 12:30, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor, cu Icoana şi Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor cu pornire de la Catedrala Patriarhală, pe bulevardul Regina Maria din Bucureşti, până la baza Colinei Patriarhiei.

Începând cu aceeaşi oră, de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon – Nou, vor fi aduse în procesiune un fragment din Lemnul Sfintei Cruci, Icoana și Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, precum și Icoana Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, pe traseul Calea Şerban Vodă, strada Bibescu Vodă, până la urcarea pe Dealul Patriarhiei.

Delegaţia Bisericii Ortodoxe Ruse, condusă de Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, va aduce, în 26 octombrie a.c., şi va oferi pentru închinarea pelerinilor un fragment din Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, care va fi dăruit apoi comunităţii ortodoxe ruse din Bucureşti (Biserica Sfântul Nicolae – Tabacu).

La orele 13.00, cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce brâncovenească din piatră, de la baza Colinei Patriarhiei, şi vor înainta spre Catedrala Patriarhală, unde acestea vor fi întâmpinate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Altarul de vară. Fragmentul din Lemnul Sfintei Cruci, Sfintele Icoane şi Sfintele Moaşte vor fi depuse spre închinare în noul baldachin de pe Colina Patriarhiei, spre a fi cinstite de către cler şi credincioşi, până duminică seara (29 octombrie 2017).

Miercuri, 25 octombrie 2017, de la orele 9:30, se va săvârși Sfânta Liturghie, în Catedrala Patriarhală.

Joi, 26 octombrie 2017, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, de la orele 9:30, se va săvârşi Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Vahtang, Episcop de Nikortsmind (Patriarhia Georgiei), împreună cu un sobor de ierarhi români, preoţi şi diaconi.

Vineri, 27 octombrie 2017, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, între orele 6:00-8:00, în Catedrala Patriarhală, se va săvârși Sfânta Liturghie, pentru împărtășirea pelerinilor. Începând cu orele 9:00, la Altarul de vară, lângă Catedrala Patriarhală, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului şi al Întregii Albanii, Preafericitul Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Prešov şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, împreună cu ierarhii străini delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe surori şi ierarhii români prezenți la hram, preoţişi diaconi. La orele 18:00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei va avea loc etapa finală a celei de a zecea ediţii a Festivalului - Concurs Naţional de Muzică bisericească „Lăudaţi  pe Domnul!”.

Sâmbătă, 28 octombrie 2017, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, între orele 6:30-8:30, în Catedrala Patriarhală, se va sărvârşi Sfânta Liturghie.

De la orele 9:00, va avea loc slujba Te Deum la 10 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în prezenţa ierarhilor români şi străini, a clerului şi credincioșilor, apoi, de la orele 10:00, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, se va desfăşura şedinţa solemnă a Sfântului Sinodal Bisericii Ortodoxe Române, dedicată Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.

În cadrul şedinţei solemne, Întâistătătorii sau şefii delegaţiilor Bisericilor Ortodoxe surori vor prezenta expuneri cu privire la Dificultăţile mărturisirii credinţei în timpul regimului comunist și importanţa libertăţii religioase astăzi. De asemenea, vor fi prezentate sintetic cele mai importante activităţi cu caracter religios-duhovnicesc, cultural-editorial şi mediatic desfășurate de eparhiile Patriarhiei Române din ţară şi din străinătate în anul 2017. La final, va fi vizionat filmul documentar: Patriarhul Justinian.

La orele 12:30, în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei, va fi vernisată expoziţia de fotografii Justinian Patriarhul – Viaţa și activitatea.

Duminică, 29 octombrie 2017, la orele 9:00, Preafericitul Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Prešov, Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, va oficia Sfânta Liturghie. Sfintele moaşte vor rămâne duminică, spre cinstire, în baldachinul de pe Colina Patriarhiei, până la încheierea pelerinajului.

UPDATE

Circulație restricționată în Capitală în perioada procesiunilor de Sf. Dimitrie cel Nou
Traficul rutier se va închide marți, între orele 12,00 și 13,00, pe durata desfășurării procesiunilor religioase de Sf. Dimitrie cel Nou, pe traseele vizate de credincioși, în timp ce în perioada 25-28 octombrie, în zona Catedralei de pe Dealul Patriarhiei și esplanadei vor avea loc activități de pelerinaj fără afectarea traficului rutier și pietonal.

Conform Brigăzii Rutiere, marți vor fi desfășurate procesiuni religioase astfel: orele 12,00-12,30, adunarea enoriașilor în incinta Bisericii Sf. Spiridon cel Nou și pe platoul Catedralei Patriarhiei, intrarea dinspre str. Patriarhiei; orele 12,30-13,00, două procesiuni religioase, desfășurate simultan, pe traseele platoul Catedralei Patriarhale — str. Patriarhiei — str. 11 Iunie — bd. Regina Maria — aleea Dealul Mitropoliei și Biserica Sf. Spiridon cel Nou — calea Șerban Vodă — str. Bibescu Vodă — aleea Dealul Mitropoliei.

La Crucea Brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei, unde va avea loc joncțiunea celor două coloane de credincioși, se va desfășura o slujbă religioasă și se va continua deplasarea până la Altarul de Vară.

Traficul rutier se va închide în data de 24 octombrie între orele 12,00 și 13,00, pe durata desfășurării procesiunilor, pe traseele sus menționate și străzile care acced în acestea.

În perioada 25-28 octombrie, în zona Catedralei de pe Dealul Patriarhiei și esplanadei, vor avea loc activități de pelerinaj fără afectarea traficului rutier și pietonal.

De luni dimineață, este complet interzisă staționarea autovehiculelor pe Dealul Mitropoliei, pe ambele sensuri de circulație, precum și pe platoul de la baza aleii Dealului Mitropoliei. Este interzisă și staționarea autovehiculelor pe bd. Regina Maria și pe str. 11 Iunie, pe trotuar, pentru constituirea coloanelor de pelerini; se va interzice și staționarea autovehiculelor în zona parcului Carol — fântâna Zodiac, pentru parcarea autovehiculelor participanților din provincie sosiți în grupuri organizate.

 

 

 

 

Alte stiri din Credinta

Ultima oră