INCENDIUL DE LA BAMBOO: 15 israelieni, un italian și un bulgar, printre victime

21 Ian 2017 | scris de Marina Constantinoiu
INCENDIUL DE LA BAMBOO: 15 israelieni, un italian și un bulgar, printre victime Galerie foto (5)

Un număr de 15 cetățeni israelieni au fost afectați de incendiul care a avut loc în clubul bucureștean Bamboo, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o mare parte din aceștia fiind internați la spitale din Capitală, cu intoxicație cu fum minoră sau hipotermie, au declarat reprezentanți ai Ambasadei Israelului la București.


O parte dintre cei internați au părăsit deja spitalele, iar restul cetățenilor israelieni ar urma să fie externați în cursul zilei de sâmbătă.
Victimele incendiului au fost internate la spitalele bucureștene Floreasca, Pantelimon, Elias și Universitar, scrie agerpres.ro.


Reprezentanții Ambasadei Israelului la București subliniază că niciunul dintre cetățenii israelieni menționați nu a solicitat asistență consulară.
Ambasada statului Israel păstrează legătura cu reprezentanții instituțiilor abilitate în acest caz, pentru a monitoriza starea pacienților, se arată într-o postare a ambasadei în pagina sa de Facebook.


Cele mai recente rapoarte furnizate de medici indică faptul că aceștia sunt în afara oricărui pericol.
În afara cetățenilor israelieni, printre victimele de la Bamboo se numără și un italian și un bulgar.
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clubul Bamboo din Capitală. 

Peste 260 de pompieri au intervenit, timp de peste șase ore, pentru stingerea incendiului. 

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au precizat că, la aproape 12 ore de la incendiu, la Clubul Bamboo au rămas pentru supraveghere șase autospeciale de stingere, o mașină de descarcerare și o ambulanță SMURD. 

Un număr de 44 de persoane au fost transportate sau au ajuns pe cont propriu la spital, doar 5 mai sunt internate. Niciuna dintre persoanele care mai sunt internate nu prezintă arsuri, informează Ministerul Sănătății. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră