UPDATE Poliţiştii bucureşteni fac percheziţii la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti şi la locuinţele mai multor persoane suspectate de delapidare, după ce ar fi făcut achiziţii fictive de la societăţi de tip "fantomă", prejudicul produs fiind estimat la 300.000 de euro.
Polițiștii din București vor duce astăzi la audieri patru persoane suspectate de delapidare în valoare de 300.000 de euro prin intermediul unor societăți fantomă, în urma a șase percheziții efectuate în Capitală și în județele Ilfov și Giurgiu, fiind vizată și o instituție publică.
„Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că, în perioada 2011- 2014, suspecții au efectuat diverse achiziții publice fictive de la mai multe societăți cu comportament de tip fantomă. Prejudiciul estimat până la acest moment este de 300.000 de euro. Persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București", potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații, precizează sursa citată.
Vom reveni cu amănunte.