De la 1 iulie, mai multe măsuri ale Guvernului au intrat în vigoare. Astfel, au scăzut facturile la energia electrică, dar au crescut facturile la gaze.
În timp ce facturile la energia electrică vor scădea uşor, cu circa 1,5 la sută, facturile la gaze vor creşte cu 12%, ca urmare a liberalizării preţurilor pentru populaţie.
În acest balans de creşteri vs scăderi de preţuri, am întrebat la RADET dacă măsurile recente aplicate de Guvernul României se vor resimţi în vreun fel în factura contribuabilului. Se vor scumpi facturile sau se vor ieftini?
Potrivit răspunsului remis la solicitarea mariustuca.ro, măsurile vor duce la creşterea facturii de energie termică.
“Măsurile recente aplicate de Guvernul României, respectiv creşterea preţului la gazele naturale şi scăderea preţului mediu al energiei electrice furnizate la tarife reglementate, vor duce la creşterea facturii de energie termică. Având în vedere prevederile legale, municipalitatea stabileşte preţul local al energiei termice furnizate populaţiei. În aceste condiţii, municipalitatea trebuie să plătească, în contul populaţiei, din bugetul local, diferenţa dintre preţul de producere transport distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul stabilit prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. În cazul în care municipalitatea nu va decide creşterea valorii subvenţiei, acest lucru se va reflecta în creşterea facturii pentru contribuabili”, a precizat RADET, răspunzând solicitării mariustuca.ro.