Regina Elisabeta a II-a ar fi cerut în timpul unei cine să i se dea trei motive bune pentru ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană.
Biograful suveranei britanice, Robert Lacey, a făcut această mărturisire publicației The Daily Beast cu o zi înaintea referendumului la care britanicii vor decide dacă mai vor ca țara lor să facă parte din blocul comunitar. Regina Elisabeta a II-a a mai fost implicată într-o polemică asemănătoare cu trei luni în urmă, când ar fi a afirmat, în timpul unei recepții, că Uniunea Europeană merge pe un drum greșit, această publicație evidențiind atunci pe prima pagină că suverana britanică ar sprijini Brexitul.
Într-o declarație dată ulterior agenției britanice de știri Press Association (PA), Robert Lacey a menționat faptul că reginei îi place să poarte dezbateri consistente în timpul unei cine, insistând că a fost vorba doar de o întrebare. Totuși, Robert Lacey a subliniat că regina, în vârstă de 90 de ani, este conștientă de complexitățile pe această temă în diferitele părți ale Regatului Unit.