Elevii intră în vacanța de Paște. CALENDAR EXAMENE 2016

22 Apr 2016 | scris de Veronica Micu
Elevii intră în vacanța de Paște. CALENDAR EXAMENE 2016

Elevii și preșcolarii intră de astăzi în vacanța de Paște, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Cursurile vor începe pe 4 mai iar următoarea vacanță, cea de vară, va începe pe 24 iunie. Înainte de vacanţa de primăvară, săptămâna 18-22 aprilie a fost dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului "Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!". Din 25 iunie până în 11 septembrie, elevii vor fi în vacanţa de vară, anul şcolar 2016-2017 urmând să înceapă din 12 septembrie.

Câte săptămâni are anul şcolar 2015-2016

Anul şcolar 2015-2016 are 36 de săptămâni de cursuri şi însumează 177 de zile lucrătoare. Excepţie fac clasele terminale din învăţământul liceal, pentru care anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, patru săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat. Cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 3 iunie 2016.

De un an şcolar mai scurt beneficiază şi clasele a VIII-a, absolvenţii gimnaziului urmând să termine cursurile în 17 iunie 2016, după 36 de săptămâni de şcoală, ultima dintre acestea fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale.

Tezele din semestrul al II-lea vor trebui susţinute până la data de 20 mai 2016.

CALENDAR EXAMENE 2016

Informaţiile sunt incluse în Ordinul MENCS nr. 5992/2015 privind aprobarea Calendarului de administrare a evaluărilor naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2015-2016, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 956 din 23 decembrie 2015 şi se aplică de la data publicării.

Primii care vor fi evaluaţi la finalul anului şcolar 2015-2016 vor fi elevii din clasa a VI-a. Aceştia vor susţine două examene, după cum urmează:

23 mai: Limbă şi comunicare
24 mai: Matematică şi Ştiinţe ale naturii

Apoi va urma evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a:

30 mai: Limba română
31 mai: Matematică
2 iunie: Limba maternă

Ultimii care vor fi evaluaţi sunt elevii din clasa a II-a:

6 iunie: Limba română - scris
7 iunie: Limba română - citit - şi Limba română pentru minorităţile naţionale - scris şi citit
8 iunie: Matematică
9 iunie: Limba maternă - scris
10 iunie: Limba maternă - citit

BACALAUREAT 2016

Calendarul simularii examenelor de bacalaureat incepe in data 7 martie 2016, cand elevii de clasele a XI-a si a XII-a vor sustine simulare la Limba si literatura romana. Testarea liceeniilor va continua pana pe 10 martie, pentru a-i obisnui pe acestia cu atmosfera si rigorile unui examen si cu scopul de a-i determina sa se pregateasca mai bine pentru Bacalaureat.

Potrivit calendarului examenului de bacalaureat din 2016, prima sesiune va avea loc în perioada iunie - iulie, candidaţii putând să se înscrie în perioada 30 mai - 3 iunie. Cursurile la clasele a XII-a şi a XIII-a se vor încheia în 3 iunie 2016.

Examenul de bacalaureat din 2016 va începe în 13 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, susţinută până în 15 iunie. În perioada 15-17 iunie va avea loc proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, urmată în 21-24 iunie de proba de evaluare a competenţelor digitale şi în 27 iunie - 1 iulie de proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Probele scrise de la bacalaureat vor fi susţinute în 4 iulie la limba şi literatura română şi în 5 iulie la limba şi literatura maternă. Testarea va continua în 6 iulie cu proba obligatorie a profilului şi în 8 iulie cu proba la alegere a profilului şi specializării.

Rezultatele vor fi afişate în 12 iulie, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00. Rezultatele finale vor fi afişate în 16 iulie.

A doua sesiune a examenului de bacalaureat din 2016 va avea loc în perioada august-septembrie, înscrierile fiind programate din 18 până în 22 iulie.

În 16-17 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 17-19 august - evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională şi în 18-19 august - evaluarea competenţelor digitale.

Din 22 august vor începe probele scrise, prima testare fiind la limba şi literatura română, urmată în 23 august de limba şi literatura maternă, 24 august - proba obligatorie a profilului şi 26 august - proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate vor fi afişate în 29 august, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16.00 şi 20.00. În 30-31 august vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 1 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră