DOSARUL MICROSOFT. Instanţa supremă dă sentința pe 24 martie, DNA cere pedepse cu executare

09 Mar 2016 | scris de Veronica Micu
DOSARUL MICROSOFT. Instanţa supremă dă sentința pe 24 martie, DNA cere pedepse cu executare

La acest ultim termen al procesului procurorul de ședință a solicitat condamnarea la închisoare cu executare a celor patru și confiscarea specială a unor sume de bani, respectiv 2 milioane euro de la Gabriel Sandu, 2 milioane euro de la Dorin Cocoș, 7,5 milioane dolari și 2 milioane euro de la Nicolae Dumitru și 4 milioane euro de la Gheorghe Ștefan.

De cealaltă parte, avocații inculpaților au solicitat condamnarea la pedepse cu suspendare a clienților lor, invocând diverse motive.

Toți cei patru inculpați au declarat în ultimul cuvânt că regretă faptele comise și au cerut să fie condamnați la închisoare cu suspendare sau prestarea de muncă în folosul comunității.

Potrivit rechizitoriului DNA, "în perioada 2004 – 2010, inculpatul Dumitru Nicolae a primit de la două persoane (denunțătoare) suma de 7,65 milioane USD în anul 2004, și respectiv suma de 2.700.000 euro în anul 2009, pentru a-și exercita influența asupra unor membri ai Guvernului României și funcționari din cadrul ministerelor implicate sau asupra unor persoane cu influență asupra acestora - Șerban Mihăilescu, cercetat într-un dosar disjuns (fost ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului), un om de afaceri cu influență asupra unor persoane din Guvern în anul 2004, Cocoș Dorin – persoană cu influență asupra unor membri ai Guvernului în anul 2009, astfel încât să asigure firmelor susținute de denunțători încheierea și derularea contractelor de licențiere Microsoft. Sumele de bani pretinse au fost transferate în contul Running Total Group, societate care aparține inculpatului Dumitru Nicolae, în baza unor contracte de consultanță ce atestă operațiuni comerciale fictive. Din contul Running Total Group Ltd., sumele de bani respective au fost virate în conturi de economii și investiții deschise pe numele inculpatului, nefiind efectuate operațiuni de disimulare a provenienței sumelor de bani,a circuitului acestora sau a beneficiarului real al acestora.

În anul 2009, în baza înțelegerii prealabile cu inculpații Gheorghe Ștefan și Sandu Gabriel, inculpatul Cocoș Dorin a pretins de la aceleași două persoane denunțătoare suma de 9.000.000 de euro pentru el, suma de 3.996.360 euro pentru Gheorghe Ștefan, suma de 2.700.000 de euro pentru ministrul de la acea vreme Gabriel Sandu, toate acestea pentru a-și exercita influența asupra inculpatului Gabriel Sandu, precum și asupra altor persoane din Guvern – între care ministrul Udrea Elena Gabriela, în scopul de a asigura firmelor susținute de denunțători, adjudecarea contractului de licențiere Microsoft din anul 2009. Inculpatul Cocoș Dorin a primit de la la denunțători suma de 9.000.000 USD.

În anul 2009, în calitate de ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), inculpatul Sandu Gabriel a pretins și a primit de la cele două persoane denunțătoare suma de 2.196.035 euro pentru a asigura promovarea hotărârii de guvern, pentru a face demersuri în vederea obținerii bugetului necesar, pentru a facilita firmelor susținute de denunțători încheierea contractului de închiriere de licențe Microsoft prin exercitarea influenței asupra unor persoane din cadrul Guvernului, respectiv asupra unor funcționari. Suma de 2.196.035 euro a fost transferată, la solicitarea sa, în contul firmei ESSIM PARTNERS Ltd. pe care o controla prin intermediar, în baza unor contracte de consultanță ce atestă operațiuni comerciale fictive.

În anul 2009, perioadă în care exercita funcția de primar al mun. Piatra Neamț și vicepreședinte al partidului aflat la guvernare, inculpatul Gheorghe Ștefan, în baza înțelegerii prealabile cu inculpatul Dorin Cocoș, a pretins și primit de la cele două persoane denunțătoare suma de 3.996.360 euro pentru a-și exercita influența asupra inculpatului Gabriel Sandu, în scopul de a asigura firmelor susținute de denunțători adjudecarea contractului de licențiere Microsoft din anul 2009. Sumele de bani au fost transferate în contul firmei DD LAND OIL CORPORATE LTD, aparținând unei persoane din cercul relațional al inculpatului Gheorghe Ștefan și care a acceptat tranzacționarea acestei sume prin contul firmei sale, la solicitarea unui alt apropiat al inculpatului Gheorghe Ștefan".

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră