Astfel, Parchetul General anunţă că trimiterea în judecată cu privire la infracțiunea de vătămare corporală vizează la acest moment numai actele materiale cu privire la 20 de persoane vătămate față de care au fost finalizate investigațiile medico-legale.
Cei trei patroni de la clubul Colectiv — Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu — au fost trimiși în judecată, sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală, ambele în formă agravantă, precum și pentru neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
În același dosar, au fost trimiși în judecată Daniela Niță, patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niță (director) și Viorel Zaharia (pirotehnist).
De asemenea, SC Colectiv Club SRL și Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost deferite justiției pentru ucidere din culpă, în formă agravată, având ca urmare decesul mai multor persoane și pentru vătămare corporală din culpă, în formă agravată, având ca urmare vătămarea mai multor persoane.
În rechizitoriul Parchetului se arată că, în ziua de vineri seara, 30 octombrie 2015, la Clubul Colectiv din București au venit circa 350 de persoane, pentru a audia și participa la spectacolul formației de rock "Goodbye to Gravity", care își lansa cel de-al doilea album — "Mantras of war".
Din cercetări a rezultat că, prin condițiile contractuale impuse la închirierea spațiului deținut în locație, cei trei patroni ai clubului au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a localului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, spumă poliuretanică neignifugată).
Totodată, Daniela Niță, în calitate de administrator al SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, este acuzată că a procurat de la o societate din Bulgaria produse pirotehnice "fântână de scenă", neînsoțite de fișe tehnice, care, în conformitate cu instrucțiunile de utilizare redate în limba bulgară pe eticheta fiecărui produs, dar netraduse, trebuie utilizate numai în spațiu deschis și amplasate în poziție verticală, pe un suport stabil și plat. De asemenea, nu s-a efectuat un minim instructaj privind modul de folosire al produselor pirotehnice și noul loc de muncă (incinta clubului Colectiv), pirotehniștii autorizați primind dispoziția să monteze și să acționeze elementele pirotehnice într-un spațiu închis, deși Daniela Niță știa că la concert vor fi numeroase persoane.
Pirotehnistul Viorel Zaharia s-a deplasat la club, unde a montat elementele pirotehnice și a realizat instalația de efecte pirotehnice, fără a lua măsurile de siguranță pe care legea le impunea.
În opinia procurorilor, toate aceste acțiuni și omisiuni au condus la producerea incendiului din seara zilei de 30 octombrie 2015, care a condus la decesul a 64 de persoane și, totodată, la vătămarea corporală a unui număr mare de persoane.
Anchetatorii mai arată că, întrucât acțiunile și omisiunile lui Anastasescu, Mincu, Gancea și Daniela Niță au fost realizate atât în interesul, cât și în realizarea obiectului activității societăților comerciale, s-a dispus trimiterea în judecată a persoanelor juridice SC Colectiv Club SRL și Golden Ideas Fireworks Artists SRL.
Distrugere și sustragere de probe, pentru a împiedica cercetările
În condițiile unor amenajări improprii ale clubului Colectiv, caracterizate în primul rând de lipsa unui număr de căi de evacuare, necesar și prevăzut de lege, apte conform destinației lor, și de tapetarea incintei cu izolație antifonică cu spumă poliuretanică și în condițiile organizării unui spectacol pirotehnic cu încălcarea normelor elementare în materie (analiza locului de tragere, instructajul la locul de tragere, asigurarea zonei de tragere) — obligații ce reveneau Danielei Niță și pirotehniștilor autorizați, s-au creat premisele producerii tragediei.
Alin Anastasescu și Costin Mincu au realizat în regie proprie o tapetare a celor doi stâlpi ai structurii de rezistență din beton armat, situați în apropierea scenei, folosind un material sintetic de tipul spumă poliuretanică autoadezivă cu fața cofrată piramidal.
Pentru a da o aparență de legalitate a activității desfășurate, cei doi au întocmit o documentație specifică prevenirii și combaterii situațiilor de urgență, însă, potrivit prevederilor deciziilor emise, organizarea apărării împotriva incendiilor a privit numai un spațiu de 280 mp și activitatea de "baruri și alte activități de servire a băuturilor", nu și "activități de interpretare artistică — spectacole", "activități suport de interpretare artistică", cu consecința lipsei oricărei măsuri de organizare a prevenirii și combaterii situațiilor de urgență în legătură cu aceste activități desfășurate într-un spațiu mai larg.
În acest context, deși formal s-a interzis folosirea focului deschis, în realitate inculpații au permis utilizarea pe scară largă a acestuia în incinta clubului.
Spectacolul a debutat la ora 22:00, iar primele artificii au fost lansate concomitent cu prima melodie interpretată de artiști.
Cea de-a doua tranșă de artificii a fost lansată la ora 22:31:59, la sfârșitul interpretării unei melodii. Particulele incandescente ale articolelor pirotehnice au depășit cu mult limita scenei, lovind același stâlp din structura clubului, tapetat cu spumă poliuretanică, neignifugată, cofrată piramidal, situat în stânga scenei, precum și persoanele aflate în primele rânduri, chiar dincolo de aliniamentul stâlpilor din beton.
Din cauza configurației tavanului și a dispunerii buretelui, temperatura la tavan a crescut, generând degajarea de materii volatile. În plan orizontal, procesul de ardere a avut o evoluție radială și pulsatorie, pornind dinspre zona focarului inițial, determinată de configurația grinzilor de la tavan, pe care îl delimitau în caroiaje (casete/celule) care prezentau și suprafețe verticale, constituind acceleratorul incendiului.
Volatilele provenite din descompunerea buretelui fonoabsorbant au format sisteme aer-gaz ale căror viteze de ardere au fost mai mari de 2,3 m/s. Astfel, incendiul s-a dezvoltat, flăcările cuprinzând pe rând o primă casetă, apoi altele două ale tavanului din zona stâlpului de structură incendiat. Izbucnirea incendiului și mai ales dezvoltarea sa cu rapiditate la nivelul tavanului au surprins toate persoanele aflate în club. Solistul vocal al trupei rock a remarcat, folosind sistemul de sonorizare, izbucnirea unui incendiu. O singură persoană aflată în proximitatea scenei a aruncat cu lichidul dintr-o sticlă spre focul ce se dezvolta pe stâlp.
La aproximativ 18 secunde de la primele pâlpâiri ale incendiului, observabile pe imaginile stocate de sistemul de supraveghere video, o mare parte a publicului s-a orientat către unica ieșire, fiind surprins la alte 10 secunde de proiecțiile de material incendiar și căderile de bucăți mari de spumă poliuretanică aprinsă.
Din cauza deficitului de oxigen, incendiul a intrat în regresie la 113 secunde de la inițierea artificiilor, dar procesul de ardere a continuat în deficit de oxigen cu degajare mare de fum negru, evacuând gaze și flăcări prin holul de acces supraaglomerat, unde se crease o busculadă.
La aproximativ 153 de secunde de la aprinderea elementelor pirotehnice și la circa 139 secunde de la momentul estimat al inițierii incendiului, acesta a intrat în auto-extincție, datorită atât consumării materialului combustibil suport, cât și reducerii concentrației de oxigen la valori specifice întreruperii reacției de oxidare.
Volumul suplimentar de gaze de ardere, aerul supraîncălzit datorită incendiului în evoluție, au generat o suprapresiune în incinta clubului. Această suprapresiune s-a eliberat progresiv prin ușa de acces și tubulaturile aferente ventilatoarelor de introducere și evacuare aer. Evacuarea prin sas a fost greoaie, blocajul datorându-se spațiului mic și incapacității unicei căi de ieșire de a asigura evacuarea cu o minimă fluență a numeroaselor persoane prezente, dar și deschiderii cu greutate al celui de-al doilea canat al ușii de ieșire.
În aceste condiții, mai spun procurorii, evacuarea a fost ocupată cu repeziciune de către public, care încerca fără succes să se îndepărteze de pericol și a fost supus unei compresii deosebite în situația în care multe alte persoane încercau să părăsească incinta incendiată a clubului.
Incendiul generalizat a determinat ca întreaga incintă a clubului să fie cuprinsă de fum negru (reprezentând produși de reacție sub formă solidă, datorită arderii în deficit de oxigen, incompletă, cu generare de monoxid de carbon) și flăcări (care apar pe imaginile stocate de sistemul de supraveghere video la cota de circa 3,5 m înălțime de pardoseală) generate la descompunerea termică a materialului combustibil, respectiv spuma poliuretanică.
Aceste momente corespund și cu pierderea de către instalațiile de evacuare a rolului de exhaustare a atmosferei din incinta clubului, dovadă fiind și nivelul scăzut al vizibilității pe imaginile video, din cauza fumului neevacuat.
Amplificarea procesului de ardere în interiorul clubului, creșterea suprapresiunii create de volumul de gaze, precum și fenomenul de ardere descendentă și de propagare a mediului inflamabil către spațiile cu concentrații de oxigen, au determinat ca la numai 56 de secunde de la începerea evacuării să apară flăcări în sas, deasupra persoanelor, determinând și aprinderea draperiei de la intrarea în sala clubului. Flăcările au fost sesizate de sistemul de supraveghere video, imediat vizibilitatea devenind foarte scăzută datorită fumului negru și dens.
Din cauza aglomerației produse, s-a întrerupt total evacuarea prin ieșirea principală. Mulți oameni au fost blocați la pământ între ușile duble și primele rânduri de persoane, alte persoane aflate mai în spate fiind evacuate prin escaladarea celor căzuți. Unele persoane care au reușit să iasă, indiferent de starea lor de sănătate, au procedat la extragerea oamenilor blocați la pământ.
În rechizitoriu se mai arată că, ulterior producerii tragicului eveniment, Daniela și Cristian Niță au întreprins o serie de acțiuni de distrugere și sustragere de documente ce constituie probe, pentru a împiedica sau îngreuna cercetările în cauză.
În vederea recuperării prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunilor, în cauză s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii a sechestrului asupra unor bunuri aparținând inculpaților. Dosarul a fost trimis la Judecătoria Sectorului 4 București.