"În urma cooperării polițienești internaționale cu autoritățile judiciare din Abu Dhabi — Emiratele Arabe, astăzi, 21 aprilie, polițiștii români au preluat, sub escortă, un bărbat de 56 de ani, condamnat la pedeapsă cu închisoare pentru infracțiunile de șantaj, ultraj, complicitate la cumpărare de influență și evaziune fiscală", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române, citat de Agerpres.
În 2013, fostul preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor şi fost deputat PSD a fost dat în urmărire internaţională după ce a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Mureş, la şapte ani de închisoare cu executare.
Dorin Lazăr Maior, Ovidiu Tition, Florina Aprofira au fost trimişi în judecată în 2006 de procurorii DNA Braşov, fiind acuzaţi că ar fi şantajat doi oameni de afaceri braşoveni, printre care şi pe fostul director adjunct de la Romexterra Bank Braşov Mihai Maţepiuc, pentru modul ilegal în care se acordau credite la banca respectivă. Maior i-ar fi ameninţat pe cei doi oameni de afaceri că îi va denunţa dacă nu primeşte de la fiecare câte un milion de lei.
"Din probele administrate a rezultat că inculpatul Maior Lazăr Dorin şi inculpatul Tition Ovidiu au exercitat în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2006 mai multe acţiuni de intimidare fizică şi psihică, inclusiv ameninţări cu darea în vileag a unor fapte reale, asupra a doi administratori de societăţi comerciale şi a unui director de bancă, sprijiniţi fiind de învinuita Aprofirei Florina, în scopul obţinerii unui fals material injust", preciza DNA Braşov într-un comunicat, la sfârşitul lui 2006, când a şi propus instanţei arestarea preventivă a lui Maior și Tition.