Departamentul pentru Situații de Urgență va fi dotat cu a doua unitate mobilă pentru terapie intensivă

12 Apr 2020 | scris de A.A.
Departamentul pentru Situații de Urgență va fi dotat cu a doua unitate mobilă pentru terapie intensivă

Cea de-a doua unitate mobilă de terapie intensivă va fi donată DSU de căre Rompetrol în parteneria cu Crucea Roșie din România. Prima astfel de unitate a fost achiziționată de Fundația pentru SMURD și Lidl România. 

KMG International, sub brandul Rompetrol, va achiziționa în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România o unitate mobilă de terapie intensivă cu 12 paturi, în valoare de 264.930 USD, ce va fi donată Departamentului pentru Situații de Urgență (IGSU), ca parte a rezervei strategice pentru protecție civilă, urmând a fi utilizată pe durata pandemiei pentru asigurarea suportului rapid acolo unde va fi cea mai mare nevoie.

Redăm comunicatul Crucii Roșii ”Pentru achizitia unitatii mobile de terapie intensive, KMG International contribuie cu 200.000 USD, iar diferenta va fi asigurata de Crucea Rosie Romana din fonduri colectate in cadrul campaniei Romania Salveaza Romania.
Contributia KMG International pentru acest proiect ridica sprijinul total acordat de companie in lupta impotriva pandemiei de coronavirus la peste 400,000 USD.

Suntem alaturi de societatea civila si autoritati in demersul lor; solidaritatea si responsabilitatea sociala sunt esentiale, dar in situatii de criza acestea sunt vitale. De aceea Grupul a alocat resurse pentru gestionarea pandemiei atat in Romania, cat si in alte tari unde avem operatiuni - Republica Moldova si Bulgaria” – Alexey Golovin, director departament juridic si afaceri corporative al KMG International.

Aceasta unitate mobila cu 12 paturi poate fi folosita oriunde in tara pe durata pandemiei, dar si ulterior in situatii de calamitati sau dezastre, si are ca scop cresterea capacitatii spitalelor de ingrijire a pacientilor la standard inalte.

“Suntem bucurosi ca mesajul nostru legat de necesitatea de a avea 4 unitati de terapie mobila a fost atat de repede urmat de un raspuns afirmativ din partea Rompetrol si Crucea Rosie. Asa cum am mentionat in nenumarate ocazii, doar o pregatire complexa, din care face parte si existenta unor astfel de unitati mobile, ne poate ajuta sa putem raspunde adecvat in astfel de situatii de urgenta majora. Va multumim tuturor pentru mobilizare si pentru toata sustinerea aratata in aceste zile colegilor nostri. Gandurile si energia voastra pozitiva ne dau puterea sa mergem mai departe si sa ajutam fiecare pacient”, a adaugat dr Raed Arafat, sef al Departamentului pentru Situatii de Urgenta.

„Multumim Rompetrol pentru sustinerea acestei initiative de a achizitiona o unitate mobila ATI, ce va da mai multa speranta persoanelor afectate de infectia SARS-CoV2. Suntem recunoscatori tuturor donatorilor, persoane fizice sau juridice, care au dat dovada de responsabilitate si solidaritate in aceasta perioada de criza. Bunatatea si solidaritatea ne fac mai puternici“- Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Rosie Romana.”
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră