De ce SRI va sta cu ochii pe tine și ce „vânează” de fapt

15 Iun 2019 | scris de Alex Revenco
De ce SRI va sta cu ochii pe tine și ce „vânează” de fapt

Potrivit Playtech.ro, modul în care sunt cheltuiți banii în instituțiile publice va fi de acum controlat mai bine cu ajutorul unui sistem pus în funcțiune de Serviciul Român de Informații (SRI).

Teoretic, sistemul ar trebui să fie capabil să identifice firmele ai căror acționari sau administratori figurează la mai multe societăți și au cazier judiciar, dar și persoanele fizice care prezintă neconcordanțe între venitul declarat și clădirile, terenurile sau mașinile cumpărate.

„Serviciul Român de Informații, prin Unitatea Militară 0929 București, în calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile, a finalizat la termen implementarea proiectului SII ANALYTICS – Sistemul informatic de integrare și valorificare operațională și analitică a volumelor mari de date, cod MySMIS2014+ 101622, co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020”, a declarat SRI pentru Profit.ro.

Cei de la SRI au mai conchis că sistemul oferă instituțiilor publice mecanisme avansate de integrare, corelare, regăsire, vizualizare, analiză, colaborare și avertizare. Atfel, se asigură construirea unor procese complexe de explorare, descoperire și investigare a acelor situații care pot da naștere la fenomene de crimă organizată și evaziune fiscală la nivel întregii țării, dar și a faptelor de corupție și finanțare a terorismului.

Implementarea unui asemenea sistem ar putea moderniza și eficientiza activitățile interne ale instituțiilor ce au atribuții de prevenție și combatere a terorismului, crimei organizate, corupției sau evaziunii fiscale. Mai mult, ar putea dezvolta funcția de prevenție, detectare și luare de măsuri pentru a reduce redundanța plăților publice, prevenirea fraudei și abuzurilor și creșterea eficienței actului guvernamental.

Dincolo de centralizarea mai eficientă și mai amănunțită a cheltuirii banilor publici, sistemul le va oferi celor de la SRI răspunsuri rapide la întrebări precum „care sunt societățile comerciale ai căror acționari sau administratori figurează la mai mult de N societăți comerciale și au cazier judiciar?” sau „care sunt societățile comerciale cu cifra medie / angajat mai mare decât media + P% din abaterea medie standard a codului CAEN X?”. Sursa: Profit.ro

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră