”Nu este cea mai importantă competiţie pentru mine, este un prilej de a învăţa să concurez în bazin de 25 metri la cel mai înalt nivel şi, deşi nu mă duc cu obiective extrem de puternice acolo, atâta timp cât am un culoar, am şi o şansă, orice se poate întâmpla. Abia aştept să ajung acolo, vreau şi să văd Australia, vreau să concurez în Australia şi să reintru într-o forma de competiţie. Ar fi greu de gestionat un Campionat Mondial la finalul anului, dacă ar fi fost o competiţie de obiectiv mare, pentru că, deşi este un concurs important pentru mulţi, eu încă trebuie să câştig experienţă. Eu acum învăţ, mai am foarte multe de învăţat de la adversarii mei mai buni decât mine în bazin de 25 metri, aşa că pentru mine acest Mondial este ca o călătorie în care învăţ”, a declarat David Popovici conform agerpres.ro.
Multiplul campion, cel mai bun înotător al anului la nivel mondial, Popovici vrea să scrie istorie în decembrie pentru România.
Dublul campion mondial de seniori David Popovici (18 ani) încheie anul 2022 cu o participare la Campionatele Mondialele de înot în bazin scurt de la Melbourne (13-18 decembrie), competiţie în care nu şi-a fixat obiective de medalie, ci să înveţe cât mai mult din această experienţă în bazinul de 25 m.
Pentru că nu îi plac în mod deosebit cursele în bazin scurt, David Popovici a experimentat la Naţionalele de la Otopeni, unde a cucerit medalii de aur la 100m, 200m, 400m şi argintul la 100 m mixt.
”A fost prima competiţie într-un an în care am reuşit să iau startul la 25 metri şi este foarte important să mă acomodez, pentru că este extrem de diferit pentru mine ... unora le place mult, mie îmi place mult mai mult în bazin lung, pentru că am suficienţi metri să prind viteză. Mi-ar fi fost greu la Mondiale, dacă nu aş fi concurat la Naţionalele în bazin scurt. M-a ajutat mult concursul de la Otopeni”, a adăugat David Popovici.