Primul seism, de 3,3 grade pe Richter, a avut loc la ora locală 8:46, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost: Focșani (35 km), Mărășești (36 km), Adjud (45 km), Covasna (46 km) și Onești (49 km).
Cel de-al doilea cutremur s-a produs la ora locală 14:08 și a avut magnitudinea 3,5, iar orașele apropiate de epicentru au fost Vălenii De Munte (26 km), Săcele (39 km), Plopeni (42 km), Câmpina (42 km) și Sinaia (43 km).
În luna aprilie, în România au avut loc 13 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,1 și 3,5 grade Richter.
În 2015, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter și s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău.