Până la 30 septembrie, în cadrul campaniei naționale „Brâncuși e al meu”, s-au strâns 1.273.668 euro, peste 800.000 euro fiind colectați în ultimele două luni și jumătate.
Ordonanța de urgență adoptată miercuri de guvern mai prevede că banii donaţi după 30 septembrie, data închiderii subscripţiei publice, vor putea intra în contul deschis pe numele Ministerului Culturii până la 31 octombrie 2016.
Totodată, Guvernul a decis constituirea Fondului Brâncuși, din care să fie achiziționate opere de artă contemporană și opere aparținând categoriei tezaurului patrimoniului cultural național. Fondul Brâncuși va fi gestionat de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), instituție publică aflată în subordinea Ministerului Culturii, iar veniturile vor proveni din: donații și alte liberalități
sponsorizări şi bugetul de stat.
Pentru completarea surselor de finanțare a Fondului, Ministerul Culturii poate aloca Administrației Fondului Cultural Național, prin transfer, subvenție de la bugetul de stat. Administrația Fondului Cultural Național va anunța public contul în care pot fi depuse sume cu titlu de donație, sponsorizare și va comunica public aceste informații, pe pagina proprie de internet, pe pagina Ministerului Culturii, precum şi pe alte căi mediatice.
Achiziționarea operelor de artă și a bunurilor din Fondul Brâncuși se va face pe baza selecţiei unei comisii instituite prin ordin al ministrului Culturii şi alcătuite din 7 membri, reprezentând instituții de profil de prestigiu și experți independenți în arte vizuale.
Instituțiile care vor asigura administrarea operelor de artă achiziționate din Fondul Brâncuși vor asigura expunerea lor publică.