Criza coronavirus în spitale: 7 cadre medicale de la Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr Carol Davila” confirmate COVID

31 Mar 2020
Criza coronavirus în spitale: 7 cadre medicale de la Spitalului Universitar de Urgență Militar Central “Dr Carol Davila” confirmate COVID

Şapte cadre medicale de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" au fost diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2, informează unitatea medicală, într-un comunicat transmis marţi seara AGERPRES.

”În concordanță cu prevederile Regulamentului General privind Protecția Datelor cu Caracter Personal (GDPR), putem confirma că, la acest moment, la nivelul unității noastre, au fost diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 7 cadre medicale, testarea acestora a respectat metodologia națională, fiind personal medical simptomatic. S-a efectuat ancheta epidemiologică și s-au identificat contacții apropiați, aceștia fiind, la rândul lor, testați și autoizolați, fără evidențe, la acest moment, de transmitere secundară a infecției în rândul personalului medical.

Spațiile unde au fost diagnosticate aceste personane au urmat procedurile stricte de dezinfecție și igenizare, conform standardelor internaționale în acest domeniu.”

Personalul medical a luat toate măsurile de prevenție împotriva răspândirii virusului: ”În acest context, dorim să accentuăm faptul că, nu există niciun risc de răspândire a infecției virale în rândul personalului medical și între pacienți și personalul medical, cazurile identificate fiind unele izolate, la care nu s-a identificat link-ul epidemiologic, mai ales în contextul transmiterii comunitare a virusului, așa cum este la acest moment”, precizează reprezentanții prin intermediul comunicatului.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră